Germania şi-a asigurat un loc suplimentar în sezonul viitor al Ligii Campionilor

0
Publicat:

Graţie victoriei obţinute miercuri de Borussia Dortmund împotriva lui PSG (1-0) în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor, Germania şi-a asigurat locul doi în clasamentul UEFA din acest sezon, ceea ce îi garantează un al cincilea bilet pentru ediţia următoare a acestei competiţii, informează AFP.

Niclas Fullkrug a adus victoria lui Dortmund în turul cu PSG. FOTO: Facebook
Niclas Fullkrug a adus victoria lui Dortmund în turul cu PSG. FOTO: Facebook

După egalul reuşit de Bayern Munchen acasă împotriva lui Real Madrid (2-2) şi succesul lui Dortmund contra lui PSG, Germania are 18,357 de puncte şi nu mai poate fi ajunsă de Franţa, care va ajunge la cel mult 18,000 puncte, sau de Anglia (în cel mai bun caz 18,250), Italia ocupând primul loc cu 19,428 puncte.

În primele patru locuri în clasamentul UEFA 2023 calculat pe baza celor cinci sezoane 2018/23, Germania, Anglia, Spania şi Italia erau sigure, la începutul sezonului 2023/24, că vor beneficia de patru locuri pentru faza grupelor în următoarea ediţiei a Ligii Campionilor.

Odată cu schimbarea formulei, Liga Campionilor va trece de la 32 la 36 de echipe, repartizate într-o grupă unică, cu opt meciuri în prima fază a competiţiei. Două dintre cele patru locuri suplimentare sunt acordate celor mai bune două naţiuni în cursul sezonului european.

După sferturile de finală, în urmă cu două săptămâni, Italia şi-a asigurat unul din cele două locuri suplimentare, iar Germania a obţinut miercuri al doilea loc. Acesta va reveni chiar lui Dortmund, aflată acum pe locul 5 în Bundesliga, care este sigură ca va încheia campionatul pe unul din primele cinci locuri, dar este la 5 puncte de RB Leipzig, ocupanta poziţiei a patra, şi la 7 puncte de Stuttgart, care este pe locul 3, când au rămas trei etape.

Liga Campionilor, semifinale

Bayern Munchen – Real Madrid 2-2

returul se va disputa pe 8 mai.

Dortmund – Paris Saint-Germain 1-0

returul se va disputa pe 7 mai.

Finala competiției va fi găzduită de Stadionul „Wembley“ (Londra) pe data de 1 iunie.

Liga Europa, semifinale

Joi, ora 22.00

Marseille – Atalanta

Platforma VOYO

AS Roma – Leverkusen

Pro Arena și platforma VOYO

Meciurile retur se vor juca pe 9 mai.

Finala competiției va fi găzduită de „Aviva Stadium“ (Dublin) pe 22 mai.

Conference League, semifinale

Joi, ora 22.00, platforma VOYO

Aston Villa – Olympiakos

Returul va fi pe 9 mai.

Fiorentina – Club Brugge

Returul va fi pe 8 mai.

Finala va fi pe „Agia Sophia Stadium“ (Atena) pe 29 mai.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite