Fratele lui Ronaldinho, condamnat la peste cinci ani de închisoare
0
Fratele şi impresarul lui Ronaldinho, Roberto de Assis, a fost condamnat la cinci ani şi cinci luni de închisoare pentru spălare de bani şi evaziune fiscală.
Sentința a fost eliberată de un tribunal din Brazilia după cer procurorii l-au acuzat pe Roberto de Assis de evaziune fiscală comisă între 2003 și 2004. Potrivit presei locale, valoarea sumelor nedeclarate s-ar ridica la 890.000 de dolari (677.889 euro).
Roberto de Assis, care va beneficia de un regim de semilibertate, va trebui să plătească şi o amendă.
Roberto de Assis este condamnat și pentru faptul că a depus suma de 120.000 de dolari într-o bancă elvețiană, fără a-i declara la FISC, potrivit adevarul.it.
Pe de altă parte, fratele fostului jucător al lui Milan susține că banii au fost obținuți de pe vremea când era fotbalist, carieră pe care a încheiat-o în 2001 în Franța pentru a se putea ocupa de cariera fratelui său.