Filosofia lui Djokovici, prezentat ca un dușman al sănătății în pandemie: „Nu-mi permit asta niciodată!“
0Pandemia de COVID-19 s-a încheiat, în mod oficial, în România, săptămâna trecută, după cum Adevărul a scris aici. Din păcate, „sechelele“ provocate de pandemie, prin niște decizii halucinante, rămân! Și urmările lor vor genera niște efecte cu care ne vom lupta, în următorii mulți ani. De pildă, managerul Spitalului „Dr. Victor Babeş“, Simin Aysel Florescu, a admis că, mai nou, românii se feresc și „vaccinurile tradiţionale cunoscute“. Motivul? Modul în care a decurs vaccinarea anti-COVID!
În numele acestei campanii, s-au luat niște măsuri bulversante. Nu doar la noi, ci la nivel global. Printre care și excluderea unor oameni sănătoși de la viața publică! Cazul Djokovici, exclus de la două turnee de Grand Slam (Australian Open 2022 și US Open 2022), e elocvent, în acest sens. Iar ridicolul situației devine și mai evident, când ne dăm seama că Djokovici, un etalon al sănătății, a fost prezentat drept un „pericol pentru sănătatea publică“ în pandemie!
Ultimele declarații ale sârbului, prezentate de Eurosport înainte de Wimbledon (3-16 iulie), vorbesc despre importanța acordată de Nole unui stil de viață sănătos. E un aspect neglijat, din păcate, de milioane de oameni, inclusiv în România, o țară în care obezitatea, de pildă, face ravagii. Și generează, pe termen lung, o mulțime de alte probleme medicale.
Ce a declarat Novak Djokovici?
*Îmi place stilul de viață sănătos. Mă simt bine. Am mai multă energie. Mă simt mai bine cu mine și cu ceilalți. Și apoi, desigur, acest stil iți permite să te menții la un anumit nivel fizic, atunci cand nu ești cu racheta pe teren. Când te întorci pe terenul de tenis, simți că nu ai pierdut mare lucru.
*Nu prea poți să-ți permiți să mănânci ce vrei, să nu dormi, să nu faci mișcare și apoi să încerci să fii în formă, în șapte sau opt zile, pentru a putea participa la un turneu de Grand Slam. Nu va funcționa. Nu-mi permit asta niciodată, nu pentru că n-am dreptul, ci pentru că nu vreau. Rutina mea zilnică înseamnă să fac mereu ceva pentru corpul meu, să mănânc bine, să dorm bine.