Ferrari, Porsche, Lamborghini, Bugatti isi disputa Trofeul de Argint

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, intr-o conferinta de presa, patronul firmei Extreme Sport Promotion, Eugen Duca, a dezvaluit primele amanunte legate de primul circuit Grand Prix din Romania (10-11 august). Traseul stabilit de

Ieri, intr-o conferinta de presa, patronul firmei Extreme Sport Promotion, Eugen Duca, a dezvaluit primele amanunte legate de primul circuit Grand Prix din Romania (10-11 august). Traseul stabilit de firma organizatoare este in lungime de 6,5 km si prevede 60 de ture intre Mangalia-Saturn-Venus, ceea ce a facut posibila competitia fiind covorul asfaltic "first class" asternut in zona la initiativa si cu fondurile Primariei Mangalia. La start se vor alinia 20 de masini de mare viteza din Europa (contractele sunt in curs de finalizare), predominante fiind marcile Ferrari, Porsche, Lamborghini, Bugatti si, poate, Pagani Zonda. Pe 10 august sunt programate antrenamentele si clasificarile, la fel de spectaculoase, ne asigura organizatorii, ca si cursa propriu-zisa, de pe 11 august. Mai bine zis, finala, care va dura 2 ore, castigatorul urmand a fi rasplatit cu Trofeul de Argint, cu design si valoare unicat, conceput special pentru acest Grand Prix de Formula 2 (dar deloc mai prejos decat Formula 1 prin anvergura si interes). In doua puncte anume vor fi instalate 10.000 de scaune pentru platitorii de bilete (costul unui loc variind intre 100.000 lei si 1 milion lei). O firma bucuresteana se pregateste sa puna la punct si o Agentie de pariuri ad-hoc. De remarcat ca singurul roman care va concura este Mihai Leu, dar pe o masina... inchiriata, in tara neexistand, inca, decat masini de curse... adaptate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite