Feroezii pregătesc „iadul“ pentru România: „Biletele s-au dat de cinci luni“. De ce ţin să bată echipa lui Iordănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Papp (dreapta)
Paul Papp (dreapta)

România va juca, diseară (ora 19.00, TVR 1), la Torshavn, în ultima partidă din grupa F şi are nevoie de o victorie pentru a fi sigură de calificarea la Euro 2016. Feroezii au însă planurile lor, iar localnicii au numărat zilele până la meci.

România a ajuns să aibă un meci pe viaţă şi pe moare cu Insulele Feroe, iar un astfel de scenariu a fost intuit de Mihai Bendeac, încă din 2011, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Dacă pe vremuri, o deplasare la Torshavn era un prilej bun pentru o victorie la scor, acum lucrurile s-au schimbat, iar localnicii şi-au descoperit apetitul pentru fotbal. „De obicei, ei pun biletele în vânzare cu trei luni înainte. În momentul în care lumea a văzut că Insulele Feroe are rezultate, la meciul cu Grecia nu mai erau bilete de o lună. Apoi, nici nu se terminase meciul cu Grecia şi deja se vânduseră biletele pentru meciul cu România. Stadionul are o capacitate de aproximativ 5.000 de locuri, iar biletele s-au vândut cu patru-cinci luni înainte“, a povestit la Digi Sport Sorin Anghel, fotbalist român care joacă în Insulele Feroe de şapte ani, după ce în ţară a evoluat pentru CSM Râmnicu Vâlcea.

El a explicat şi motivele pentru care România va avea o misiune grea la Torshavn: „Sunt mai multe detalii care vor conta şi care sunt de partea celor din Feroe. Terenul e mai mic decât Arena Naţională, se va juca pe sintetic, tribunele sunt foarte aproape de teren, iar atmosfera va fi incendiară“.

De altfel, selecţionerul Insulelor Feroe, danezul Lars Olsen, a confirmat că echipa sa ţine neapărat să câştige jocul cu România. „Meciul e foarte important pentru România, după remiza obţinută cu Finlanda. Trebuie să câştige ca să-şi asigure participarea la Campionatul European. Dar noi am avut o campanie foarte bună în aceste preliminarii şi bineînţeles că vom încerca să câştigăm acest ultim meci. Cred ca va fi un meci asemănător cu cel jucat de noi la Budapesta. Şi Ungaria avea nevoie de o victorie cu noi ca să-şi asigure calificarea. Aşa că noi suntem pregătiţi pentru această situaţie. Vom încerca să producem surpriza şi să învingem România. De aia şi jucăm fotbal, ca să câştigăm orice meci pe care îl disputăm“, a declarat selecţionerul Insulelor Feroe.
 

Cred că Sânmărtean e cel mai periculos jucător al României. E un jucător foarte bun, e motorul echipei. Apoi, mai sunt şi fundaşii Papp şi Raţ. Lars Olsen selecţioner Feroe
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite