FCSB – Rapid, explicația unei decizii controversate: verdict în privința golului anulat giuleștenilor VIDEO

0
Publicat:

FCSB – Rapid (2-2) a oferit, sâmbătă, o fază aprig discutată după prima repriză. Pentru că, în minutul 23, Florent Hasani (Rapid) a înscris cu un șut din interiorul careului. Dacă reușita sa ar fi fost validată, Rapid s-ar fi dus la 3-1 și ar fi luat o opțiune serioasă pentru victorie. Centralul Marcel Bîrsan (42 de ani) a ordonat însă repunerea mingii în joc din careu, iar scorul a rămas 2-1 pentru trupa pregătită de cuplul Lobonț – Iencsi.

Dan Șucu, finanțatorul Rapidului, a criticat arbitrajul după derby. FOTO: Arhiva Adevărul
Dan Șucu, finanțatorul Rapidului, a criticat arbitrajul după derby. FOTO: Arhiva Adevărul

Imediat după nevalidarea golului, comentatorul Digi Sport, Ionuț Angheluță, a spus că, în opinia sa, reușita lui Hasani ar fi trebuit să fie contabilizată pe tabela de marcaj. Angheluță a explicat că, la cum vede el faza, Albion Rrahmani (Rapid), aflat pe traiectoria șutului trimis de colegul său, deși în ofsaid, n-a influențat jocul și nu l-a mascat pe portarul Târnovanu (FCSB). Această opinie a fost împărtășită de mulți dintre cei care au văzut partida. În schimb, la Prima Sport, cuplul Costi Mocanu – Emil Grădinescu care a comentat derby-ul, a spus că golul a fost anulat pe bună dreptate.

Oricum, în mod clar, faza a fost una dificilă. De aceea, astăzi, Federația Română de Fotbal a lămurit-o chiar pe site-ul oficial. Explicațiile au fost furnizate de Kyros Vassaras, omul care conduce Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA), aflată în subordinea FRF. Grecul a aprobat decizia anulării golului cu argumente.

Ce a spus Kyros Vassaras?

*În cursul unui atac, un jucător șutează spre poarta adversă în timp ce coechipierul său se află într-o poziție clară de ofsaid, fiind exact pe traiectoria mingii. Acesta face un gest evident foarte aproape de minge, deoarece, fără să o evite în ultimul moment, aceasta l-ar fi putut atinge. El se află chiar în interiorul suprafeței de poartă adversă, aproape de portar, iar acțiunea sa, în conformitate cu legile jocului, are un impact evident asupra capacității portarului de a juca mingea. Arbitrul și arbitrul asistent decid corect pentru ofsaid, iar golul nu este acordat. VAR confirmă decizia luată de arbitri pe terenul de joc.

VEZI GOLUL ANULAT

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite