După ce l-a reclamat la DNA, Didi Prodan i-a făcut şi plângere penală lui Burleanu
0Între fostul internaţional Daniel Prodan şi noul preşedinte al FRF, Răzvan Burleaanu, este un război în toată regula.
Burleanu încearcă să-l dea afară pe Prodan de la Federaţie, iar acesta l-a reclamat la DNA pentru că i s-ar fi pus în spate o aşa zisă tentativă de viol. Ier însă, Prodan i-a făcut şi o plângere penală lui Răzvan Burleanu, deoarece acesta l-a înlocuit într-o Comisie a UEFA. "Preşedintele nevalidat trebuia să aibă acordul Comitetului Executiv pentru a mă scoate pe mine sau pe Belodedici din comisiile UEFA, ori el a făcut aceste modificări de la sine putere, că aşa a vrut. M-am întâlnit în această dimineaţă cu avocatul meu şi am făcut o plângere penală împotriva preşedintelui FRF pentru abuz în serviciu. Mai departe se va ocupa avocatul. Aştept acum ca preşedintele să-şi explice faptele", a spus Prodan pentru ProSport.
O altă schimbare s-a petrecut în Comisia de Dezvoltare şi Asistenţă Tehnică, unde Miodrag Belodedici a fost înlocuit cu Aurel Ţicleanu, şeful departamentului de scouting al FRF, dar Belo spune că deocamdată nu ştie nimic.