David Popovici, plecăciune în fața părinților săi: Declarație superbă în presa spaniolă

0
Publicat:

Cu ocazia Campionatelor Naționale de Înot, de la Otopeni, David Popovici a fost abordat de jurnaliștii spanioli de la „As“. În cadrul dialogului, sportivul de 18 ani a subliniat, la rândul său, importanța educației pe care a primit-o din partea părinților.

David Popovici, legitimat la Clubul Sportiv Dinamo. FOTO: Arhiva Adevărul
David Popovici, legitimat la Clubul Sportiv Dinamo. FOTO: Arhiva Adevărul

Ai mei m-au învăţat că sportul nu e un joc al vieţii şi al morţii sau al binelui şi al răului. Diferenţa e în zecimi de secundă. Nu contează dacă pierzi, pentru că face parte din acest proces. Scopul meu nu e să câştig, nu mă concentrez pe asta. Ceea ce vreau e să dau eu tot ce am mai bun. Dacă reuşesc şi mă pregătesc bine, voi câştiga. Medaliile sunt un bonus. Părinţii mei m-au învăţat să respect pe toată lumea şi să fiu recunoscător. Sunt rezultatul modului în care am fost educat“, a declarat David.

Întrebat despre posibilitatea plecării în SUA cu o bursă, după Jocurile Olimpice din 2024, Popovici a explicat că aceasta e o opțiune, dar nu o certitudine: „Am tot ce îmi doresc aici şi viaţa mea e echilibrată. Poate mă voi decide, la un moment dat, întotdeauna sunt multe uşi de deschis, fie în America, fie în alte ţări. Dar acum vreau să fiu aici cu părinţii mei, cu antrenorul meu şi să construim viitorul împreună. Îmi place Bucureștiul, poate că e un pic zgomotos, dar are clădiri cu o arhitectură deosebită. Îmi place să iau bicicleta şi să mă plimb pe străzi, când e vreme bună“.

14

iulie e data la care David Popovici va avea următorul mare concurs, la Mondialele de natație, de la Fukuoka, în Japonia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite