Dan Petrescu, declaraţii tranşante: Unde va antrena în acest sezon şi cum a fost convins să ia această decizie
0După ce în sezonul trecut a retrogradat de pe ultimul loc în liga a doua chineză, „Bursucul“ s-a hotărât cum să facă următorul pas în cariera sa de antrenor.
Dan Petrescu a fost dorit la CFR Cluj pentru a pregăti echipa în play-off, însă tehnicianul de 51 de ani, constrâns şi de contractul care îl leagă de Guizhou Hengfeng, va continua în China. Astfel, după ce a mai lucrat în eşalonul secund, pe când era în Rusia, la Kuban Krasnodar, „Bursucul“ va avea un nou sezon în care va ţinti promovarea.
Petrescu a anunţat că va rămâne în China în cadrul unei conferinţe, iar ziare.com a prezentat declaraţiile oferite de tehnicianul român.
Ce a spus Dan Petrescu?
*Voi rămâne la Guizhou şi în acest an şi sper să promovez echipa. Acum ştiu mai multe despre jucători, am avut şi o perioadă de pregătire. Situaţia noastră e, cu siguranţă, mai bună decât anul trecut.
*Vreau să le mulţumesc guvernatorilor provinciei Guizhou şi investitorilor echipei pentru sacrificiile făcute. Vreau să câştigăm campionatul şi să promovăm în prima ligă.