Cibulkova a dezvăluit care a fost punctul său forte în meciul cu Halep şi ce a făcut diferenţa
0Dominika Ciubulkova a învins-o clar pe Simona Halep, în două seturi, după o oră de joc, în sferturile de la Australian Open, deşi românca pornea drept favorită la casele de pariuri.
A venit la Australian Open cu obiectivul de a juca un sfert de finală, şi-a îndeplinit visul, dar n-a putut spera la mai mult.
În meciul cu Dominika Ciubulkova, Simona Halep n-a avut nicio şansă, în faţa unei jucătoare care venea cu un moral excelent, după eliminarea Mariei Şarapova, locul 3 mondial, în optimi.
Românca a părut copleşită de emoţii, pe când, de cealaltă parte a fileului, slovaca era cu încrederea la cote maxime. Dovadă şi numărul greşelilor neforţate din meci.
„Sunt foarte fericită cum am jucat astăzi, mai ales cum m-am descurcat pe plan mental, după victoria în faţa Mariei. Nu eram favorită nici la meciul cu Halep, dar am intrat pe teren cu multă încredere, convinsă că pot să câştig şi acum. Am fost concentrată pe ce trebuie să fac, să fac lucrurile bine. Cred că a contat şi faptul că eu am mai jucat la acest nivel şi înainte şi Simona nu. Am mai jucat câteva sferturi de finală la turneele de Mare Şlem, am şi o semifinală, şi cred că această experienţă m-a ajutat. Nu am luat lucrurile foarte în serios şi nu m-am pus sub o presiune prea mare“, a spus Cibulkova.
Spre deosebire de Simona, în premieră în sferturile unui turneu de Mare Şlem, slovaca a mai fost în această fază la toate cele patru competiţii de Mare Şlem (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open), şi are şi o semifinală, la Openul Francez, în urmă cu aproape cinci ani.
„Aveam 19 ani atunci, eram destul de tânără pe atunci. Acum sunt mult mai experimentată, pot spune că sunt o altă jucătoare. Am făcut multe în carieră de atunci“, a mai spus Cibulkova, pentru site-ul wtatennis.com.
În semifinale, slovaca o va întâlni pe poloneza Agnieszka Radwanska (locul 5 WTA), care a eliminat-o pe Azarenka, iar în celălalt meci se vor înfrunta Na Li (locul 4 WTA) cu Eugenie Bouchard (locul 31 WTA).
Deşi a pierdut în faţa Cibulkovei, Simona Halep a ajuns în premieră în sferturile unui turneu de Mare Şlem şi tot pentru prima dată va urca în Top 10 mondial.
INTERVIU Simona Halep: „Am fost nervoasă şi nu mi-au ieşit loviturile"