Carlos Queiroz, selecționerul Iranului, îl face praf pe Klinsmann: „O mare jignire la adresa fotbalului”

0
0

Carlos Queiroz a solicitat demisia germanului Jurgen Klinsmann din cadrul Grupului tehnic de studiu al Cupei Mondiale din cadrul FIFA, după declaraţiile în care acesta a spus că Iranul "este o ruşine în fotbal", potrivit DPA, citat de Agerpres.

Carlos Queiroz FOTO: Arhivă
Carlos Queiroz FOTO: Arhivă

Jurgen Klinsmann, cel cu care Germania a câștigat titlul mondial în 1990, susține că Iranul a „lucrat” la arbitrii, în urma victoriei cu 2-0 în fața Țării Galilor. 

Klinsmann a afirmat că naţionala lui Carlos Queiroz a abordat o tactică în afara terenului, în care "să-i lucreze pe arbitrii" în timpul confruntării cu galezii.

"Carlos se potriveşte foarte bine cu echipa naţională a Iranului şi cu cultura lor, a eşuat în America de Sud cu Columbia şi apoi nu a reuşit să se califice cu Egiptul, iar el a venit chiar înainte de Cupa Mondială în Iran. Nu este o coincidenţă, face parte din cultura lor, din modul în care joacă. Au lucrat arbitrul, îi lucrează permanent, sunt permanent în urechea lor. Au fost multe incidente pe care noi nu le-am văzut la TV. Erau mereu cinci persoane în jurul arbitrilor de tuşă la partida cu galezii", a explicat germanul pentru BBC, potrivit Agerpres.

Selecționerul Iranului a reacționat în urma acestor acuzații și i-a cerut germanului să vină în cantonamentul echipei sale și a solicitat demisia acestuia din comitetul din care face parte în cadrul FIFA.

„Dragă Jurgen, văd că ai început să mă numești Carlos, deci cred că este normal să te numesc și eu Jurgen, corect? Chiar dacă nu mă cunoști personal, îmi pui la îndoială caracterul cu o prejudecată tipică superiorității. 

Indiferent cât de mult pot respecta ce ai făcut pe teren, comentariile făcute la adresa culturii iraniene, echipei naționale a Iranului și a jucătorilor mei reprezintă o mare jignire adusă la adresa fotbalului. Nimeni nu ne poate contesta integritatea dacă nu se află la nivelul nostru.

Chiar și așa, am dori să te invităm în cantonamentul naționalei Iranului, să socializezi cu jucătorii iranieni și să înveți de la ei câte ceva despre această țară, despre acest popor, despre poeții, algebra, cultura milenială persană. Și, de asemenea, să asculți de la fotbaliștii mei cât de mult iubesc și respectă fotbalul”, a scris Carlos Queiroz pe Twitter

„Evident, solicităm demisia sa din cadrul comitetului din care face parte în cadrul FIFA", a mai scris Queiroz.

Selecţionata Iranului a reuşit o victorie dramatică în faţa Ţării Galilor, cu scorul de 2-0 (0-0), vineri, pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan, în Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, prin două goluri marcate în minutele adiţionale. 

Iranul, cu cinci schimbări în formula de start faţă de meciul catastrofal cu Anglia (2-6), a părut o altă echipă în sensul propriu al cuvântului. Echipa antrenată Carlos Queiroz a jucat mult mai ofensiv, a fost mai periculoasă şi curajul său a fost răsplătit pe final, prin golurile marcate de Roozbeh Cheshmi (90+8) şi Ramin Rezaeian (90+11), după ce portarul galez a fost eliminat, potrivit Agerpres. 

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite