Căpitanului naţionalei Norvegiei, rănit grav în noaptea de Revelion! Accidentul stupid îi pune cariera în pericol
0
Fotbalistul norvegian Omar Elabdellaoui, legitimat la Galatasaray, a ajuns la spital după ce i-a explodat o petardă în mână, în timp ce sărbătorea Anul Nou. Norvegianul are arsuri la faţă şi ochii afectaţi
Clubul din Istanbul a emis un comunicat prin care a anunţat că viaţa fundaşul nu este în pericol, dar că nu se ştie în ce măsură îi va fi afectată vederea. “Jucătorului nostru Omar Elabdellaoui, care a ajuns la Liv Hospital, sponsorul nostru, după ce a suferit un accident acasă, seara, i s-au acordat primele îngrijiri. Jucătorul nostru are arsuri la faţă şi în urma unor investigaţii amănunţite se va stabili în ce măsură sunt afectaţi şi ochii. Fotbalistul nostru este conştient şi viaţa sa nu este în pericol”, a anunţat site-ul clubului din Istanbul, citat de news.ro
Potrivit Hurriyet, vicepreşedintele grupării, Abdurrahim Albayrak, s-a deplasat imediat la spital după ce a aflat de accident. “Omar poate să vorbească, este cooperant cu medicii. Vom face tot ce putem ca să îl ajutăm. El este sufletul nostru, o parte din noi. Suntem foarte afectaţi”, a declarat Albayrak.
Omar Elabdellaoui (foto - in roşu şi portocaliu) a fost cel care a dus la anularea meciului România - Norvegia de la jumătatea lunii noiembrie, fotbalistul fiind depistat atunci pozitiv cu COVID-19. Autorităţile de la Oslo au interzis delegaţiei echipei naţionale să părăsească ţara şi tricolorii aucâştigat la "masa verde" meciul contând pentru Liga Naţiunilor.
Elabdellaoui este legitimat la Galatasaray din luna august, după o perioadă de 6 ani în care a evoluat pentru Olympiakos.