Bayern Munchen, spulberată de Leverkusen, care își continuă parcursul magistral în Bundesliga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supremația lui Bayern Munchen în Germania pare că se apropie de final. Bavarezii au pierdut lamentabil cel mai important meci al sezonului, 0-3 cu liderul Bayer Leverkusen, care s-a distanțat la 5 puncte în fruntea clasamentului, după 21 de etape.

Leverkusen, victorie mare contra lui Bayern Munchen. Foto Getty images
Leverkusen, victorie mare contra lui Bayern Munchen. Foto Getty images

Echipa lui Thomas Tuchel a fost lovită pentru prima dată chiar de un fotbalist pe care l-a împrumutat la Leverkusen. Stanisic s-a răzbunat pe antrenorul lui Bayern, care nu a avut încredere în el. Fundașul golgheter Grimaldo a dublat avantajul gazdelor imediat după pauză, iar asaltul final al lui Bayern a fost potolit de elevii lui Xabi Alonso. Chiar la ultima fază, Frimpong a reușit golul care a consfințit cea mai clară victorie în fața lui Bayern Munchen din ultimii 20 de ani.

Harry Kane, scos vinovat

Tabloidul german Bild a dat vina pentru înfrângere pe starul Harry Kane, cel care a atins mingea de doar 18 ori și a avut doar un șut la Leverkusen. ”Kane a fost adus pentru astfel de meciuri și a fost catastrofal. Este cel mai slab meci al lui Kane în Bundesliga. Este foarte posibil să câștige titlul de golgheter al Germaniei, dar a venit la Bayern pentru a cuceri și alte trofee”.

De altfel, vedeta munchenezilor a recunoscut dezamăgirea din meciul cu ”aspirinele”. "Nu am știut ce să facem cu mingea. Am vrut să punem presiune pe ei, dar nu au cedat. Multe mingi pierdute în zone neutre și asta le-a dat un impuls. Nu am avut inspirație la ultima pasă și nu am gestionat cum trebuie duelurile unu la unu. Este un rezultat dureros, acum au 5 puncte avans, dar mai sunt multe meciuri de jucat".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite