Barcelona se distanțează de Dani Alves: decizia clubului după condamnarea fotbalistului devenit violator

0
Publicat:

Barcelona i-a retras lui Dani Alves statutul de legendă a clubului catalan de fotbal, de care beneficiază peste 100 de jucători care au apărat de-a lungul timpului tricoul "blaugrana", de la înfiinţarea acestei grupări, pe 29 noiembrie 1899, informează presa spaniolă.

Dani Alves
Dani Alves

Barcelona a acţionat cu prudenţă în această decizie, menţinând prezumţia de nevinovăţie a internaţionalului brazilian, care a fost arestat preventiv pe 20 ianuarie 2023, în aşteptarea procesului său, care s-a desfăşurat luna aceasta şi s-a încheiat cu o condamnare la patru ani şi jumătate de închisoare pentru viol.

Campioana en titre a Spaniei a făcut efectiv acest act simbolic de a-l înlătura pe Dani Alves dintre legendele sale după ce sentinţa acestuia a fost definitivă, pe 22 februarie, scrie cotidianul catalan Sport.

Dani Alves a disputat 408 meciuri pentru FC Barcelona în cele opt sezoane şi jumătate petrecut pe Camp Nou, perioadă în care a cucerit trei Ligi ale Campionilor, trei Supercupe ale Europei, şase titluri în Primera Division, trei Cupe Mondiale ale Cluburilor, patru Cupe ale Regelui şi patru Supercupe ale Spaniei

Brazilianul este cel mai titrat jucător din istoria fotbalului profesionist, cu un total de 43 de trofee cucerite pe parcursul carierei sale.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite