Australian Open, un dezastru românesc: consecințele unui Grand Slam de coșmar pentru fetele noastre ANALIZĂ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceea ce Adevărul a intuit, analizând rezultatele româncelor în acest început de sezon, se confirmă, din păcate, la Melbourne: Australian Open 2024 (14-28 ianuarie) devine un dezastru românesc!

Sorana Cîrstea, ultima româncă rămasă pe tabloul Australian Open 2024
Sorana Cîrstea, ultima româncă rămasă pe tabloul Australian Open 2024

Nici nu s-au încheiat bine primele două zile ale întrecerii și am și rămas deja fără două din cele trei fete pe care le-am avut pe tabloul principal. Mai întâi, a fost învinsă Ana Bogdan (31 de ani, 63 WTA), de la care existau și cele mai mari așteptări. Pentru că a fost singura româncă din Top 100 cu două meciuri câștigate înainte de Australian Open 2024 și, în plus, urma să întâlnească în turul I o adversară venită din calificări. Degeaba însă! Bogdan a cedat în fața cehoaicei Brenda Fruhvirtova (16 ani, 107 WTA): 6-2, 4-6, 3-6!

Iar în noaptea de duminică spre luni, a fost eliminată și Jaqueline Cristian (25 de ani, 83 WTA): 2-6, 5-7 cu o altă cehoaică, ce-i drept mult mai cunoscută, Katerina Siniakova (27 de ani, 49 WTA).

Așadar, în acest moment, rămânem doar cu Sorana Cîrstea (33 de ani, 27 WTA) pe tablou, dar nu pentru ca ea ar fi trecut de turul I de la Australian Open, ci pentru că „Sori“ a fost programată să joace marți dimineață, după ora 07.00, ora României. În calea ei va ieși chinezoaica Yafan Wang (29 de ani, 94 WTA).

Consecințele se vor vedea în clasament

Problema e că, indiferent de ce va face Sorana, riscăm să rămânem și cu mai puține jucătoare în Top 100 mondial după întrecerea de la Melbourne. Înainte de competiție, am pierdut-o pe Irina Begu (33 de ani), care accidentată și inactivă din august, a alunecat până pe locul 108 mondial.

Acum, spre ieșirea din Top 100 se vor îndrepta și Ana Bogdan (63 WTA), dar mai ales Jaqueline Cristian (83 WTA). În spatele fiecăreia se află, în acest moment, cel puțin 20 de jucătoare rămase în competiție la Australian Open! Ceea ce înseamnă că, în timp ce fetele noastre merg deja spre aeroport, rivalele lor pot acumula puncte și pot urca în ierarhia WTA.

Pierderea contactului cu Top 100 mondial are, de asemenea, o consecință nefastă: reduce șansele intrării pe tabloul unor competiții majore. De cele mai multe ori, sportivele din afara Top 100 sunt nevoite să joace în calificări. Iar la Australian Open 2024, prestația româncelor din calificări a fost, de asemenea, catastrofală! Am avut trei sportive, Irina Bara (183 WTA), Miriam Bulgaru (191 WTA) și Andreea Mitu (216) și toate trei au fost eliminate după primele două tururi din calificări!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite