Alexandru Dedu: „Am emoţii la meciurile cu Insulele Feroe şi Austria”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dedu

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a participat la inaugurarea Sălii Sporturilor din Mioveni, acolo unde, pe 6 octombrie, naţionala feminină va disputa primul meci din preliminariile Euro 2022, cu Insulele Feroe.

Şeful handbalului românesc a recunoscut că “tricolorelor“ le va fi greu fără Cristina Neagu pe teren şi a precizat că are emoţii atât pentru meciul cu Insulele Feroe, cât şi pentru cel din deplasare, cu Austria de pe 10 octombrie. „Am emoţii fiindcă naţionala este o echipă preponderent tânără, care nu mai are acel punct de sprijin, pe Cristina Neagu. Cristina nu va fi prezentă nici la Mondialul din Spania”, a declarat Dedu. 

„Trofeul Carpaţi” va fi tot la Mioveni

De asemenea, în luna noiembrie, înainte de turneul final din Spania, oraşul Mioveni va găzdui „Trofeul Carpaţi", iar Dedu a vorbit despre dificultăţile privind organizarea competiţiei „Avem confirmarea echipei Angolei, Polonia s-a retras şi mai aşteptăm încă două formaţii. Este foarte greu din cauza perioadei în care ne aflăm, avem ţări care azi sunt roşii, mâinile galbene, poimâine verzi”, mai spus Dedu  

Dumanska, Bazaliu şi Pintea, vedetele naţionalei

Naţionala feminină se reuneşte pe 2 octombrie, la Mioveni, unde se va sta într-un cantonament până la plecarea în Austria. Vedetele naţionalei României vor fi Yuliya Dumanska, Bianca Bazaliu şi Crina Pintea, singurele care nu evoluează în Liga Florilor.

Lotul de jucătoare convocat de Adi Vasile pentru cele două partide, cu Insulele Feroe de la Mioveni, de pe 6 octombrie, de la 18.30 şi cu Austria, din deplasare, de pe 10 octombrie, de la 19.10 (ora României ) este următorul: Yuliya Dumnaska - HC Podravka, Daciana Hosu - SCM Rm Vâlcea, Elena Şerban - HC Dunărea Brăila, Nicoleta Dincă - CS Gloria 2018 BN, Ana Maria Iuganu - CS Gloria 2018, BN, Anca Polocoşer - CS Minaur Baia Mare, Sorina Tîrcă - CS Rapid Bucureşti, Bianca Harabagiu – SCM Gloria Buzău, Bianca Bazaliu – HC Podravka, Andreea Rotaru – SCM Gloria Buzău, Cristina Laslo – CS Minuaur Baia Mare, Ana Maria Drăguţ – SCM Gloria Buzău, Alina Ilie – SCM Gloria Buzău, Sonia Seraficeanu – CS Gloria 2018 BN, Oana Borş – CS Minuar Baia Mare, Crina Pintea – ETO Audi Gyor, Lorena Ostase – CSM Slatina, Alexandra Subţirică – Iovănescu, Mădălina Zamfirescu, Alicia Gogîrlă – CSM Bucureşti.

În decembrie fetele merg la Mondialul din Spania

Cu gândul la Euro 2022, echipa naţională se pregăteşte şi de turneul final din acest an, care va avea loc în luna decembrie, în Spania. Naţionala feminină de handbal a României a fost repartizată în Grupa C a Campionatului Mondial din Spania şi va întâlni, pe lângă Norvegia, Kazahstan şi Iran.

La Turneul Final din Spania, echipele au fost împărţite în 8 grupe, primele 3 clasate din fiecare grupă urmând să se califice în Main Round, acolo unde vor fi “împerecheate” A cu B, C cu D, E cu F şi G cu H.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite