Românul Matrix, al patrulea la „Britain’s Got Talent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razy Gogonea, un dansator care a cucerit publicul britanic
Razy Gogonea, un dansator care a cucerit publicul britanic

Razy Gogonea (28 de ani), românul care a reuşit să ajungă în finala competiţiei „Britain's Got Talent", desfăşurată sâmbătă seară, s-a situat pe locul patru în clasamentul final.

Gogonea, care s-a remarcat printr-un dans breakdance inspirat din filmul „Matrix", a primit un procent de 8,4% din voturi din partea publicului. Pe primul loc în concurs s-a calificat cântăreţul Jai McDowall, care a primit 29,1% din voturi, iar pe locul al doilea a ieşit tot un cântăreţ, adolescentul Ronan Parke (12 ani). Locul al treilea a fost ocupat de grupul muzical New Bounce.

Pe parcursul semifinalelor, românul s-a aflat în topul preferinţelor telespectatorilor, care l-au ovaţionat de fiecare dată când a apărut pe scena de la „Britain's Got Talent". Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în finala de sâmbătă seara, când Razy a reuşit să ridice toată sala în picioare cu mişcările lui robotice, la care a adăugat şi câteva elemente pirotehnice.

Criticat de Simon Cowell

Prestaţia tânărului n-a fost însă apreciată de toţi membrii juriului. Simon Cowell, preşedintele juriului, i-a reproşat românului modul în care şi-a gândit numărul: „Am spus că voiam să văd ceva diferit, însă nu am văzut aşa ceva. Iar finalul a fost o adevărată nebunie. Te-ai transformat dintr-un dansator într-un artist de circ. Iar la final, nu ai putut să stingi focul", a comentat Cowell. Actorul David Hasselhoff a fost însă impresionat de prestaţia lui Razy: „Nu credeam că mai poţi să vii cu ceva nou, dar în seara asta te-ai depăşit. Fantastic! Ai făcut o treabă foarte bună".

Amanda Holden i-a spus tânărului că nu credea că o să reuşească să se pregătească atât de bine în doar 24 de ore, cât a avut la dispoziţie pentru numărul din finală. „Mi-a plăcut focul, dar şi faptul că de fiecare dată ai încercat să dai totul pe scenă, iar pentru asta te aplaud. Felicitări". Razy Gogonea locuieşte de doi ani în Manchester împreună cu iubita lui şi este şomer. Când s-a înscris la preselecţia pentru show-ul „Britain's Got Talent", Gogonea spunea că dacă ar câştiga marele premiu i-ar face cadou logodnicei sale un inel: „Mă supără faptul că acum nu-mi pot permite să-i cumpăr iubitei mele un inel. Ea merită tot ce e mai bun. Sper să ne căsătorim anul acesta".

''Te-ai transformat dintr-un dansator într-un artist de circ. Am spus că voiam să văd ceva diferit, însă nu am văzut aşa ceva.''
Simon Cowell preşedintele juriului

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite