Cine este Chris Martin, solistul trupei Coldplay. A fost căsătorit cu actrița Gwyneth Paltrow

0
Publicat:

Chris Martin este cunoscut, în special, ca solist al trupei britanice Coldplay. Născut la 2 martie 1977, într-un mic sat din Devon, Anglia, acesta provine dintr-o familie destul de numeroasă, având patru frați.

Trupa de rock Coldplay a venit pentru prima dată în România. Foto profimedia (Arhivă)
Trupa de rock Coldplay a venit pentru prima dată în România. Foto profimedia (Arhivă)

Prima formație pe care a fondat-o a fost „The Rocking Honkies”, în timp ce studia la Exeter Cathedral School. Ulterior, pe vremea când urma cursurile University College din Londra, Chris Martin i-a cunoscut pe cei cu care urma să pună bazele, în luna ianuarie a anului 1998, trupei rock Coldplay: Jonny Buckland, Will Champion și pe Guy Berryman. 

Albumul de debut al formației, intitulat „Parachutes”, s-a bucurat de succes. Ulterior, Coldplay a lansat numeroase albume, precum „A Rush of Blood to the Head”, „X&Y”, „Ghost Stories Live 2014” și „Mylo Xyloto”. 

Solistul trupei Coldplay și cunoscuta actriță Gwyneth Paltrow au fost căsătoriți vreme de 13 ani. În decembrie 2003, cei doi și-au unit destinele, iar un an mai târziu s-a născut fiica lor, Apple Martin. 

În anul 2006, cei doi au devenit părinți pentru a doua oară. 

Concerte la București 

Trupa de rock Coldplay a venit pentru prima dată în România, unde urmează să susţină al doilea concert joi, 13 iunie, în cadrul Turneului „Music Of The Spheres”, turneu de promovare a albumului cu același nume, lansat de formație în anul 2021. 

Concertele Coldplay au generat un interes extraordinar, fiind sold-out în scurt timp, stabilind astfel un nou record pentru spectacolele de muzică live din România.   

Primul show al trupei britanice, care a avut loc miercuri, 12 iunie, pe Arena Națională din Capitală, nu a fost lipsit de incidente. 

Înainte de a concerta în România, Chris Martin a mărturisit că a căutat artiști locali și că a găsit foarte mulţi pe care îi apreciază. Pe scenă a urcat și un cântăreț de manele, Babasha, un artist din noua generație, aflat în trending. 

Chris Martin l-a prezentat publicului ca pe „noul meu prieten român”, încurajându-l în ciuda reacțiilor mixte din partea auditoriului. Aproape 50.000 de oameni au fost prezenți la primul concert Coldplay. Al doilea concert are loc joi, 13 iunie. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite