Cine este cea mai bogată artistă din România. Doar una dintre proprietățile sale costă peste un milion de euro
17Cea mai bogată artistă din România are o carieră impresionantă și o avere pe măsură. Una dintre proprietățile sale costă peste un milion de euro, iar bolizii pe care îi deține valorează sute de mii de euro, potrivit playtech.ro.

Este vorba despre Inna (37 de ani), care, după 15 ani de la momentul în care s-a lansat în industria muzicală, este posesoarea unei averi uriașe.
Bunurile pe care le deține sunt estimate la peste 23 de milioane de euro, potrivit sursei citate. Vedeta și-a achiziționat o vilă ce depășește suma de 1 milion de euro.
Inna deține și bolizi în valoare de sute de mii de euro.
Mărturisește însă că o mare parte din căștigurile sale sunt investite în ținutele de scenă.
Peste Alicia Keys, Jessie Ware, Shania Twain, P!nk, când vine vorba de muzică
Amintim că muzica Innei este tot mai apreciată.
Munca artistei a fost recunoscută și în 2023. După ce a fost numită ambasador Equal în această primăvară, Inna a fost desemnată cel mai ascultat artist Spotify Equal în 2023, depășind nume precum Alicia Keys, Jessie Ware, Shania Twain, P!nk și Raye.
La începutul acestui an, PRESShub a dat publicității onorariile cerute de artiștii români în vogă pentru a apărea pe scenă.
Inna figura cu cel mai mare onorariu cerut între 17.000 și 19.000 de euro, plus TVA, pentru 40-45 de minute, pe lângă cheltuielile pentru transport.