Ce meniu va avea Andreea Antonescu la botezul fiicei sale, Venice Victoria FOTO
0Petrecerea va avea loc peste o săptămână, iar cântăreața a ales meniul și tortul pentru evenimentul de la Snagov.
„Am stabilit data, am stabilit locul. Mi-am dorit foarte mult ca Sienna (ffica cea mare – n.r.) să fie prezentă, pentru că așa este normal și și-a și dorit extrem de tare să fie prezentă la botezul surioarei ei. Abia așteaptă, este foarte încântată! Botezul îl facem în data de 24 iunie, am optat pentru un cadru de poveste în mijlocul naturii, aflat în Pădurea Snagov, cu un decor spectaculos pentru un eveniment așa cum am visat. Exact aici, acum 12 ani, am făcut și petrecerea pentru botezul Siennei. În plus, același preot care a botezat-o pe Sienna o va boteza și pe Venice Victoria“, a mărturisit Andreea Antonescu imediat ce s-a întors din America.
Artista a mers într-o vizită la Jubile Forest, acolo unde a degustat meniul pentru petrecerea de botez și a făcut un mix de meniu tradițional cu modern. Tortul i-a dat mari bătăi de cap, pentru că, din 12 sortimente, a trebuit să aleagă doar unul, iar „învingătorul“ a fost Pistachio Flavor.
Printre preparatele cu care vedeta își va delecta invitații se numără macarons cu brânză de capră și nuci, mousse de brânză cu salsa de trufe și prosciutto, piure de mazăre cu chorizo crocant și microplante, tartar de somon cu icre tobiko și susan, roastbeef cu sos aiolo cu capere, file de somon servit cu gyoza cu legume în sos asiatic, sarmale în foi de viță servite cu bacon crocant, mămăligă și ardei iute, mușchi de vită la grătar, porc și pui gătite sous vide cu piure de trufe.