Ultimul episod „House of the Dragon” din prima serie, publicat pe net cu două zile înainte de premieră
0Episodul final al primului sezon din „House of the Dragon”, predecesorul „Game of Thrones”, a fost distribuit pe internet cu două zile înainte de premieră, marcând prima scurgere online a noului serial.

Potrivit unui purtător de cuvânt al HBO, episodul mult așteptat al primului sezon pare să fi venit de la un partener de distribuție din Europa, Orientul Mijlociu sau Africa, relatează The Guardian.
„Suntem conștienți de faptul că al zecelea episod din House of the Dragon a fost postat pe site-uri ilegale de torrent”, se arată într-un comunicat de presă al programului HBO.
„HBO monitorizează în mod agresiv și scoate aceste copii de pe internet. Suntem dezamăgiți că această acțiune ilegală a perturbat experiența de vizionare pentru fanii fideli ai emisiunii, care vor putea vedea o versiune originală a episodului duminică”.
Game Of Thrones, ținta hackerilor de-a lungul anilor
Apariția în mediul online a ultimului episod din sezon marchează prima scurgere a sezonului, după ce predecesorului său, Game of Thrones, a suferit mai multe de-a lungul anilor, mai ales în ultimele sezoane.
Hackerii au cerut chiar și o răscumpărare de milioane de dolari pentru a nu lansa finalul sezonului 7.
House of the Dragon, difuzat pe HBO, a devenit urmărit, cu o medie de aproximativ 29 de milioane de telespectatori pentru fiecare episod pe toate platformele.
Când a vorbit despre finalul sezonului pentru revista Vanity Fair, regizorul Greg Yaitanes a spus: „Dacă am cinci lucruri de care eu, în 30 de ani [de regie] sunt cel mai mândru, acesta este unul dintre lucrurile de pe acea listă”.
În condițiile în care deocamdată a fost aprobată doar producția celui de-al doilea sezon, scriitorul George R.R. Martin spune că speră la mai mult.
„Va fi nevoie de patru sezoane complete a câte 10 episoade fiecare pentru a face dreptate Dansului Dragonilor, de la început până la sfârșit”, a scris George R.R. Martin pe pagina sa online.