Moment fără precedent la „Te cunosc de undeva!“: „În decizia voastră stă semifinala!“

0
Publicat:

În cea de-a 13-a gală, difuzată sâmbătă, la Antena 1, una dintre echipe poate să câştige direct un loc în marea finală.

Pepe și Alina, prezentatorii show-ului „Te cunosc de undeva!“
Pepe și Alina, prezentatorii show-ului „Te cunosc de undeva!“ Foto Antena 1

Cel de-al 18-lea sezon al show-ului transformărilor se apropie cu paşi repezi de marea finală, iar în ediția din această săptămână concurenții au parte de momente fără precendent în istoria emisiunii. „Avem cu ce să ne mândrim. Avem super-concurenţi, super-juraţi, super-antrenori si super-transformări. Şi o ediţie în care una dintre echipe poate să îşi câştige încă de astăzi locul în marea finală“, au spus, în deschiderea galei, Alina şi Pepe, prezentatorii shw-ului.

Încă de la începutul galei, prezentatorii au dezvăluit faptul că situaţia din clasament este una extrem de strânsă: patru echipe ( Jo şi Liviu, Emi şi Cuza, Wrs şi Emilian şi Eliza şi Cosmin Natanticu) au câte două gale câştigate, iar cuplul cu cele mai multe gale câştigate intră direct în finală, conform regulamentului.

Juriul show-ului „Te cunosc de undeva!“
Juriul show-ului „Te cunosc de undeva!“ Foto Antena 1

Astfel, Alina şi Pepe au explicat că fie va exista o echipă care va intra direct în finală, fie se vor pregăti pentru un mega duel, cum nu s-a mai văzut în istoria show-ului. La finalul prestaţiilor, când se acordau ultimele puncte din partea concurenţilor, Pepe a intervenit: „În decizia voastră stă semifinala! Voi doi sunteţi singurii oameni, în acest moment, care ştiu dacă vom avea un super duel săptămâna viitoare sau avem deja un finalist“.

Cărui cuplu i-a spus aceste cuvinte prezentatorul „Te cunosc de undeva!“ şi, mai ales, care a fost deznodământul ediţiei, telespectatorii pot afla urmărind cea de-a 13-a gală a emisiunii, sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1.

Cele opt cupluri de artiști care intră în jocul transformărilor la „Te cunosc de undeva!“, în fiecare sâmbătă seara, sunt: Connect-R și Shift, Feli și Nicolai Tand, Jo și Liviu Teodorescu, Eliza și Cosmin Natanticu, Emilian și WRS, Rona Hartner și Johny Romano, Sore și Emma de la ZU şi Emi și Cuza.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite