Mihai Bendeac va avea o nouă emisiune de comedie, „iComedy“, la Antena 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua emisiune a lui Mihai Bendeac va avea premiera pe 20 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1
Noua emisiune a lui Mihai Bendeac va avea premiera pe 20 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1

Mihai Bendeac, fostul realizator al emisiunii „În puii mei“, va avea în această toamnă un nou show de comedie la Antena1, „iComedy“. Actorului i se va alătura Ovidiu Danci, fost participant la show-ul „Dansez pentru tine“.

Noua emisiunea lui Bendeac, care va fi difuzată în fiecare vineri seară, „îmbină umorul inedit de televiziune cu umorul din online“, potrivit site-ului Antena1. Show-ul este prezentat şi realizat de Mihai Bendeac şi Ovidiu Danci.

Premiera este programată pentru data de 20 septembrie, de la ora 20.30, scrie A1.ro.

Alături de Bendeac se va alătura şi Ovidiu Danci, fost participant în cadrul emisiunii „Dansez pentru tine“. Toată vara, Ovidiu a făcut senzaţie cu costumele sale extravagante la emisiunea „Serviţi, vă rog“, ca mai apoi să devină membru al baletului lui Edi Stancu sau reporter la Cancan TV. Acum, însă, acesta a primit o ofertă de nerefuzat, prezentator alături de Mihai Bendeac în cadrul emisiunii iComedy.

Totodată, Ovidiu Danci şi-a câştigat faima după ce a interpretat rolul Firoana de la Rebrişoara, un personaj inedit care îmbracă costume populare extravagante ce pot face concurenţă celor mai scumpe ţinute ale vedetelor autohtone. Personajul este inspirat de rolul Angela, din serialul „Om sărac, om bogat“, pe care balerinul l-a interpretat în 2007. Se pare că acesta nu va renunţa să o aducă în prim-plan pe Firoana nici în emisiunea lui Bendeac, Ovidiu promiţând să imite vedere precum Antonia, Inna sau Bianca Drăguşanu.

„Prima dată când am păşit într-un platou de teleziune şi când am simţit fiorii unei transmisiuni în direct a fost la Antena 1, la Teleurobingo în anul 1998. Timp de doi ani, în fiecare duminică seara, am dansat cu pasiune şi cu bucurie pentru telespectatori, recunosc că au fost poate cei mai liniştiţi şi fericiţi ani din viaţa mea“, a spus Ovidiu.

Noua emisiune a lui Mihai Bendeac va fi lansată după ce actorul de comedie a realizat mai multe tipuri de emisiuni, printre care „Teatru TV“ şi „România Dansează“.

„Teatru TV“, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale actorului şi-a propus să readucă în atenţia publicului cele mai frumoase piese din ultimii 30 de ani, jucate pe scenele unor teatre importante din România, de unii dintre cei mai iubiţi actori. Mai mulţi actori, muzicieni şi oameni de televiziune l-au susţinut pe Mihai Bendeac în demersul său.

România Dansează“ are la bază formatul britanic de succes „Got to Dance“. În concurs pot participa oameni simpli, de orice vârstă, pasionaţi de dans. Mihai Bendeac era unul dintre juraţi, alături de C.R.B.L. şi Monica Petrică, prim-balerină a Operei Române. Cei trei au putut să urmărească numere pline de surprize, dansatori talentaţi, dar şi poveşti de viaţă impresionante.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite