„Hell’s Kitchen - Iadul bucătarilor“: chefii au ales cei mai buni concurenţi din acest sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea şi Florin Dumitrescu şi-au ales cei mai buni concurenţi din acest sezon după ce au împărţit tunicile negre. Pe de altă parte, în episodul din această seara a emisiunii culinare de la Antena 1, copiii vor juriza preparatele participanţilor, iar la masă se adună vedete precum Andreea Raicu, Victor Slav şi Bogdan Vlădău.

„Hell’s Kitchen - Iadul bucătarilor“: Tunicile negre duc concurenţii mai aproape de finală

Membrii juriului de la „Hell’s Kitchen - Iadul bucătarilor“ i-au ales pe cei mai buni cinci dintre concurenţii din acest sezon. Aşa se face că Maria Crap, Mălina Huszar, Michael Pascale, Ciprian Feghiuş şi Florin Ardelean au trăit emoţii de nedescris în clipa în care au primit, cu lacrimi în ochi şi o avalanşă de trăiri intense, tunicile negre la care visaseră atât de mult până acum.

Semn al trecerii într-o altă etapă a concursului, tunicile negre sunt un motiv de mândrie pentru toţi şi un semn al recunoaşterii celor trei chefi. Fiecare dintre cei cinci se află acum cu un pas mai aproape de marea finală şi este un posibil câştigător al celui de-al doilea sezon.

image

FOTO Antena 1/Gabriela Arsenie

„Hell’s Kitchen - Iadul bucătarilor“: La masă cu Andreea Raicu

Primul service în formula de cinci va aduce la masa „Hell’s Kitchen - Iadul bucătarilor“ multe vedete din televiziune, din muzică, din modeling sau din sport. Astfel, în ediţia din această seară, de la 20:30, printre invitaţii celor trei chefi se vor numărăra Andreea Raicu, Victor Slav, Carmen Brumă, Bogdan Vlădău sau Bianca Ioniţă, iar cererile lor gastronomic vor fi cât se poate de surprinzătoare.

image

FOTO Antena 1/Gabriela Arsenie

Cum se vor descurca cei cinci concurenţi ajunşi în această etapă a show-ului, cum vor demonstra că merită să meargă mai departe şi că au stofă de bucătari profesionişti şi cum vor reacţiona cei trei chefi atunci când vor înţelege strategia fiecăruia dintre concurenţi, acum la un pas de finală, telespectatorii vor afla de la 20:30, la Antena 1.

image

Andreea Raicu a venit la masă FOTO Antena 1/Gabriela Arsenie

„Hell’s Kitchen - Iadul bucătarilor“: Gustul copilăriei, jurizat de chefi juniori

Totodată, cei mai talentaţi chefi juniori îşi vor face apariţia în cel mai nou episod de la „Hell’s Kitchen - Iadul bucătarilor“. În vârstă de 12 şi 14 ani şi cu o mare pasiune comună, bucătăria, cei patru mici invitaţi îi vor uimi până şi pe chefi cu farfuriile pe care le vor pregăti. Iar provocarea pentru concurenţii din show-ul de la Antena 1 va fi să prezinte la jurizare două feluri de mâncare - unul principal şi un desert - care le amintesc de copilărie, două preparate cu care erau ei răsfăţaţi atunci când erau copii, dar, în acelaşi timp, reinterpretate şi aduse la standardele bucătăriei de top din 2015.

image

Florin Dumitrescu, îm bucătărie cu copiii FOTO Antena 1/Gabriela Arsenie

Cei trei chefi vor fi secondaţi la masa jurizării de cei patru mici bucătari, nerăbdători să guste din preparatele concurenţilor, dar şi să le dea note şi să condimenteze totul cu comentarii aprige, exigenţă, dar şi umor.

image

Cătălin Scărlătescu, ajutat de un chef junior FOTO Antena 1/Gabriela Arsenie

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite