Concurenții show-ului „Insula de 1 milion” şi-au făcut bagajele pentru Republica Dominicană. Ce nu au voie să ia cu ei

0
Publicat:

„Insula de 1 milion”, cel mai amplu experiment social televizat, un reality de aventură, este pe cale să înceapă. Acesta va fi difuzat de Kanal D, informează Click!. Concurenţii şi-au pregătit deja bagajele pentru Republica Dominicană.

Insula de 1 milion, foto Kanal D
Insula de 1 milion, foto Kanal D

Producția va aduce în fața publicului 50 de concurenți, cu vârste, profesii și pasiuni dintre cele mai diferite, în peisajul luxuriant al Republicii Dominicane. Cu toții vor intra într-o încleștare dramatică, individuală, pentru visul lor. Miza cea mai mare pusă la bătaie de o televiziune din România, 1.000.000 de lei, precum și dorința de a reuși a acestor oameni desprinși din confortul cu care au fost obişnuiţi vor scoate la iveală sentimente și reacții nebănuite.

Concurenții nu vor avea acces la telefoane

Pentru concurenții care participă la "Insula de 1 milion" va fi cea mai spectaculoasă și intensă aventură a vieții lor, iar pregătirile pentru această experiență cuprind și câteva reguli pe care cu toții trebuie să le respecte.

La plecarea în Republica Dominicană, concurenții își vor putea lua cu ei  în bagaje doar câteva lucruri absolut indispensabile, precum încălțămintea rezistentă, haina de ploaie, șapca sau pălăria care să îi protejeze de soarele puternic, șortul, colanții sau costumul de baie.

Lanternele, bateriile sau alte dispozitive care funcționează cu baterii,  franghiile, ustensilele de scris sau ceasurile vor fi strict interzise pentru cei 50 de temerari. Odată ajunși pe insulă, aceștia nu vor mai avea acces la telefoane, vor fi total rupți de civilizație.

 „Bagajul concurenților nu va cântări mult. Vor avea puține obiecte, dintre cele indispensabile, și multe situații de gestionat. Va fi ceva ieșit din comun pentru ei, încă nu realizează ce îi așteaptă acolo, în Republica Dominicană. Nici bagajul meu nu va cântări prea mult. Cred că icoana pe care o voi lua cu mine cântărește cel mai mult”, spune prezentatorul formatului, Cosmin Cernat.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite