„Clanul“: ce se întâmplă cu Tătuțu în ultimul episod. Fiica lui Adrian Minune joacă în serial VIDEO FOTO

0
Publicat:

Sezonul 1 al serialului de la Pro TV se încheie în această seară. Ultimul capitol are un deznodământ neașteptat.

„Ce-a fost azi e o rușine. Un om singur ne-a făcut pe toți“, va spune în această seară Bebe Măcelaru către oamenii lui. Se pare că a venit vremea ca Tătuțu să se simtă depășit de planurile lui Tudor Achim.

Karmen, fiica lui Adi Minune, în „Clanul“
Karmen, fiica lui Adi Minune, în „Clanul“ FOTO Pro TV

În ultimul episod al primului sezon, difuzat de la 20.30, la Pro TV, acesta continuă să caute o cale de a se răzbuna pe Bebe Măcelaru, cel care i-a schimbat întreaga viață. De cealaltă parte, David se luptă cu dorința de a-l proteja pe Tătuțu, care i-a fost mereu aproape, și de a o vedea în siguranță pe Ilinca, femeia de care s-a îndrăgostit în mod neașteptat.

În ultimul episod din acest sezon își va face apariția și un nou personaj. O tânără care aduce și mai mult suspans în poveste. Cea care o va interpreta este cântăreața Karmen, fiica lui Adi Minune.

Eu am făcut Facultatea de Actorie și trecuse o vreme de când nu am mai avut activitate în acest sens. Chiar dacă am jucat în filme de scurtmetraj și am avut legătură cu această zonă, niciodată nu am participat într-un proiect de mare amploare. Chiar mă uitam la filmul autobiografic al lui Jennifer Lopez, care are o poveste asemănătoare cu muzică, dans și actorie. M-am regăsit în faptul că eu, până la un moment dat, mă simțeam cea mai puțin talentată din familie, exact cum și ei i se spunea că nu are suficient talent. După ce am văzut filmul, mi-am spus rugăciunea și am simțit nevoia să adaug că aș vrea să arăt lumii ce pot, la un nivel înalt. La doar câteva zile după, am primit un telefon și am fost chemată la casting pentru rolul din «Clanul». Simt că este un personaj care mi se potrivește foarte tare și abia aștept ca cei de acasă să-l descopere“, a declarat aceasta.

Filmările pentru sezonul 2 sunt în plină desfășurare de câteva săptămâni. Lupta dintre poliție și mafie atinge cote neașteptate, iar personajele vor întâmpina situații extreme care vor lua noi întorsături, se vor desluși mistere și vor apărea noi povești. Cu o distribuție impresionantă, sezonul 2 din „Clanul“ va surprinde publicul cu noi nume importante din industria actoriei.  

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite