Adio, dar mă întorc: Dani Oțil va fi înlocuit la „Neatza cu Răzvani și Dani”. Cu cine va face echipă Răzvan Simion
0Dani Oțil, unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV, nu va mai fi prezent pentru o vreme la matinalul difuzat la Antena 1. Ca și anul trecut, coprezentatorul „Neatza cu Răzvani și Dani” se va afla la cârma competiției „Power Couple România”.
În urmă cu un an, Dani Oțil și-a luat „rămas bun” de la matinal pentru câteva luni, întrucât a trebuit să plece la filmările, care s-au desfășurat în Malta, pentru show-ul „Power Couple”. Filmările pentru noul sezon sunt în toi, conform Știri pe surse.
În locul lui Dani Oțil va fi artistul și prezentatorul TV Florin Ristei, cu care publicul este deja obișnuit, fiind prezent la „Neatza de weekend”.
Dani Oțil a mărturisit că nu i-a fost deloc ușor să se desprindă din nou de echipa sa. Totuși, acesta a spus că după primul sezon de „Power Couple” i s-a schimbat modul în care vede și interpretează lucrurile.
Conform acestuia, participantele se bucură de susținerea publicului feminin de acasă și că și el a ajuns să „țină cu fetele”, sesizând faptul că partenerii abandonau mai repede „lupta”.
La primul sezon „Power Couple” au participat Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi, Tudor Ionescu, solistul Fly Project, și soția lui, Ana, Chef Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin, Daiana Anghel, consultant beauty, și soțul ei, Chef Sorin Gonțea, Emi (Noaptea Târziu) și soția lui, Mădălina, soții Gabriela și Cristi Iacob, Lino Golden și logodnica lui, Delia, CRBL și fosta sa soție, Elena, soții Eliza și Cosmin Natanticu.