Video Experiența de vis a unui tenor român. Alin Stoica a cântat de Crăciun la Vatican. Ce i-a spus Papa Francisc VIDEO
0Tenorul român Alin Stoica, de la Opera Română, a povestit, în exclusivitate pentru Adevărul, experiența pe care a avut-o la Vatican, unde s-a întâlnit cu Papa Francisc și a cântat în fața Sanctității Sale la concertul de Crăciun.
Tenorul român Alin Stoica din București a fost unul dintre artiștii invitați să cânte la concertul de la Vatican cu ocazia sărbătorii Crăciunului, alături de cântăreți celebri, cum ar fi Al Bano, cu care a legat o puternică prietenie.
„Am primit propunerea de a cânta la Vatican în data de 16 decembrie 2023 și în urma performanței deosebite pe care am avut-o în „Concerto dell’Epifania“, susținut în ianuarie 2023 la Napoli și transmis de Rai 1 în toată lumea. În cadrul acestui concert am interpretat celebra canțonetă „O Sole Mio” – care este ca un imn al lor, al napoletanilor. Și am avut un mare succes. Atunci, cumva, m-au remarcat oameni importanți din Italia, dar, totuși, omul care m-a propus, m-a sprijinit și m-a susținut în fața lor, este Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia. El a fost cel care m-a propus. Mai departe am făcut și eu treaba mea de a cânta foarte bine și de a mă face plăcut. Cam asta este istoria invitației de a cânta în acest concert de la Vatican“, a relatat Alin Stoica.
„Vis din care nu îmi doream să mă mai trezesc“
Artistul român spune că experiența trăită a fost ca un vis. Alin Stoica povestește că a fost tratat cu mult respect de italieni, care au început să-l cunoască și să-l aprecieze: „Experiența a fost deosebită! A fost efectiv ca un vis din care nu îmi doream să mă mai trezesc. Am fost tratat cu foarte mult respect, cu foarte multă căldură și iubire de către italieni – de către publicul italian și orice persoană cu care m-am întâlnit. De cum am pus piciorul în Roma, toată lumea m-a tratat cu această atitudine. Se vedea că mă cunoșteau și știau cu cine vorbesc. Chiar și la hotel m-au primit foarte frumos și mi-au spus: «Domnule Stoica, vă cunoaștem și am ascultat cum cântați. Sunteți extraordinar! Vă mulțumim că ați venit, ne bucurăm că sunteți oaspetele nostru». M-am simțit bucuros“.
Tenorul român a precizat că iubitorii muzicii clasice din Italia i-au cerut autografe și să facă fotografii, fiind tratat ca un mare artist.
„Chiar și când am ajuns la sala unde se țineau repetiții și unde s-a cântat și filmat acest concert, care a fost sold out, cum am coborât din mașină, am fost solicitat de către fani să facem poze, să dau autografe, să filmez un filmuleț pentru Instagram și tot așa. Lucru care m-a făcut să mă simt foarte bine. De multe ori, mă gândeam: «Domnule, dar, nu știu, e cameră ascunsă pe undeva?». Parcă nu îmi vine să cred că vocea mea este iubită atât de mult și în Italia“, mărturisește tenorul român.
Ce cadou i-a oferit Papei Francisc
Alin Stoica s-a întâlnit cu Papa Francisc chiar în ziua concertului. Fiind un iubitor al artei lui Brâncuși, tenorul i-a oferit Sanctității Sale un cadou deosebit: un set de lucrări de artă reprezentând operele lui Brâncuși din Târgu Jiu și un volum Brâncuși semnat de Doina Lemny, curatorul expoziției de la Timișoara.
„Întâlnirea cu Papa Francisc a fost extraordinară. A avut loc chiar în ziua concertului, mai exact în dimineața aceea. M-am adresat lui atunci când ne-am întâlnit, i-am dat mâna și mi-a dat mâna. M-am adresat în felul următor, prin câteva cuvinte: «Sanctitate, vă implor cu recunoștință, să vă rugați și pentru liniștea și bunăstarea poporului român» Apoi i-am dăruit un obiect artistic ce ilustrează geniul universal al lui Brâncuși. El mi-a mulțumit. În ziua următoare, pe 17 decembrie, era ziua sa de naștere. Deci mi-a mulțumit, m-a binecuvântat și mi-a urat mult succes la concert. A fost deosebită această întâlnire“, rememorează românul.
„Binecuvântarea lui a fost de bun augur, deoarece mi-a purtat noroc”
Alin Stoica mărturisește că întâlnirea cu Papa Francisc i-a bucurat sufletul.
„Am putut simți că Papa Francisc este un om plin de har, de putere, de înțelepciune dumnezeiască. Ce pot să spun? Mi-a bucurat sufletul. Iar când mi-a urat succes și m-a binecuvântat părea să știe cine sunt sau că, măcar, i se spuse de către organizator că sunt unul din artiștii concertului și, probabil, un tenor talentat. Nu știu exact ce știa, dar mi-a zâmbit cu foarte mare bucurie“, relatează Alin.
Tenorul a mai adăugat că binecuvântarea care i-a fost dată de Papa a fost de bun augur: „Era numai un zâmbet, un zâmbet cald și sincer. Binecuvântarea lui a fost de bun augur, deoarece mi-a purtat noroc. Am avut o performanță foarte bună, am cântat bine seara și nu știu… dar nu am simțit decât o emoție constructivă“.
«Maestre, ați fost extraordinar», i-a spus Al Bano tenorului român
Alin Stoica a legat o prietenie cu celebrul artist Al Bano, care a cântat și el în cadrul concertului de Crăciun.
„Alt lucru care m-a bucurat enorm a fost că m-am înțeles foarte bine cu marele artist Al Bano și am legat o prietenie, spun eu, frumoasă. Impresionant a fost că, după ce am terminat de cântat și am coborât de pe scenă, mi s-a adresat în felul următor: «Maestre, ați fost extraordinar». Maestre… Foarte frumos ca marele Albano să folosească acest apelativ unui, până la urmă, puști de 36 de ani, pe lângă renumitul cântăreț. De asemenea m-am apropiat și împrietenit și cu Joss Stone și Giulia Sol. A fost o experiență deosebită și simt că mi-aș dori să se repete la nesfârșit. Simt că acolo este locul meu și sper să se mai întâmple“, este fericit tânărul artist.