„Pretty Woman“, la 25 de ani de la lansare: 15 detalii mai puţin ştiute despre cea mai bună comedie romantică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Richard Gere şi
Julia Roberts în rolurile Edward
Lewis şi Vivian Ward FOTO Bussines Insider
Richard Gere şi Julia Roberts în rolurile Edward Lewis şi Vivian Ward FOTO Bussines Insider

Pelicula „Pretty Woman/ Frumuşica“, considerată cea mai bună comedie romantică din toate timpurile, aniversează 25 de ani de la lansare. În spatele producţie care a propulsat carierele lui Richard Gere şi Julia Roberts se ascund o serie de detalii inedite: numele iniţial al filmului, adevăratele caractere ale personajelor sau actorii care au refuzat rolurile.

Oare cât de mult succes ar fi avut o dramă despre prostituţie care să fi purtat titlul „3.000 de dolari“? Nu vom afla niciodată pentru că scenariul acelui posibil film a fost transformat în „Pretty Woman/ Frumuşica“, una dintre cele mai de succes comedii romantice din toate timpurile. Pelicula lansată pe 23 martie 1990 i-a transformat pe Julia Roberts şi pe Richard Gere în două staruri internaţionale aclamate, carierele celor doi fiind propulsate pe noi culmi. Dar, în spatele oricărei producţii reuşite se află şi o serie de detalii neştiute care conturează o altă aură în jurul filmului.

Julia Roberts, care la acel moment avea 22 de ani, a jucat rolul unei prostituate cu inimă de aur pe nume Vivian Ward, fiind una dintre actriţele remarcate ale Hollywood-ului, după bunele recenzii primite în urma rolului din „Mystic Pizza“, din 1988, dar şi după nominalizarea la Oscar pentru rolul din „Steel Magnolias“ (1989). „Pretty Woman“ a făcut ca aceasta să devină cunoscută în rândurile publicului larg, fiind, de asemenea, răsplătită cu o altă nominalizare la Oscar.

Ajunsă la 47 de ani, Julia Roberts a mai câştigat un Oscar pentru rolul din „Erin Brockovich“ (2000) şi a mai apărut în pelicule precum „Notting Hill“ (1999) şi „Ocean’s Eleven“ (2001). A mai jucat recent în „Mănâncă roagă-te iubeşte/ Eat Pray Love“, în lungmetrajul „Larry Crowne“, alături de Tom Hanks, în „Oglindă, oglinjoară/ Mirror, Mirror“, o adaptare cinematografică a basmului „Albă ca Zăpada“, şi în „Ţinutul din mijlocul verii/ August: Osage County“, alături de Meryl Streep.

Înainte de „Pretty Woman“, cariera lui Richard Gere trecea printr-o etapă nefavorabilă, după rolurile din „King David“ (1985) şi „Power“ (1988). Gere a interpretat rolul lui Edward Lewis, un bărbat bogat care nu-şi mai poate dori nimic de la viaţă, dar care întâlneşte întâmplător o femeie cu moravuri uşoare, de care se îndrăgosteşte. După acest rol, carierea actorului a avut suişuri şi coborâşuri, deşi, în 2002, a primit laude pentru imaginea avocatului Billy Flynn, din pelicula „Chicago“. Actorul în vârstă de 65 de ani a fost mai activ pe plan politic, fiind parte a unor campanii de prevenire SIDA, dar luptând şi pentru probleme legate de mediu sau de drepturile persoanelor din Tibet. În 1999 a fost desemnat de către revista „People“ „cel mai sexy bărbat în viaţă“, iar între 1991 şi 1995 a fost căsătorit cu top-modelul Cindy Crawford.

Iniţial, „Pretty Woman“ s-a dorit a fi o dramă neagră despre prostituţia din New York, dar scenariul a fost regândit şi transformat într-o comedie romantică cu buget mai mare. Filmul a avut un succes instant şi a devenit unul dintre marile hituri ale anilor 1990, precum şi lungmetrajul de gen cu real succes la box office, cu încasări estimate la 463 de milioane de dolari. „Pretty Woman“ s-a transformat într-o bază pentru comedii romantice de acelaşi fel, incluzând „Runaway Bride“ (1999), care i-a reunit pe Gere şi Roberts sub regia lui Garry Marshall.

Pe de altă parte, în spatele peliculei „Pretty Woman“ se ascund o serie de detalii mai puţin cunoscute, evidenţiate de publicaţia „BuzzFeed“.

1.Pentru posterul filmului, capul Juliei Roberts a fost suprapus peste corpul faimoasei dubluri pentru corp, Shelly Michelle.

image

2.Un alt aspect inedit al posterului este acela că părul lui Richard Gere este şaten spre negru, dar în film podoaba capilară a acestuia este grizonată.

image

3.„Pretty Woman“ trebuia să se numească iniţial „3.000“, titlu care făcea referire la suma de bani pe care omul de afaceri urma să i-o înmâneze tinerei prostituate după ce petrecea o seară cu el.

4.Vivian, personajul Juliei Roberts, trebuia să fie dependentă de droguri, o fată modestă şi prost educată, dar scenariştii au optat pentru o altfel de versiune a prostituatei.

image

5.Într-una dintre scene, Julia Roberts a fost atât de încordată încât o venă a devenit proeminentă pe fruntea sa. Pentru ca acest detaliu să dispară, regizorul Garry Marshall i-a făcut masaj.

image

6.Acelaşi regizor a trebuit să îi gâdile picioarele Juliei pentru a o determina să râdă.

image

7.Celebra haină roşie pe care Vivian o poartă în film a costat 30 de dolari şi a fost luată de regizor de la un servitor de la o sinagogă înainte de începerea filmărilor.

image

8.Julia Roberts s-a implicat atât de mult în această scenă încât, la un anumit punct al filmărilor, nici nu a observat că rămăsese singură pe platoul de filmare.

image

9.Spectacolul de operă la care cele două personaje merg se numeşte „La Traviata“ care spune povestea unei prostituate care se îndrăgosteşte de un om bogat.

image

10.Richard Gere nu numai că a cântat în realitate la pian într-una dintre secvenţele filmului, dar el a şi compus piesa pe care o interpretează.

image

11.Scena în care Edward îi dăruieşte prostituatei un colier din diamante a fost improvizată de Richard Gere. Colierul în cauză a fost unul extrem de scump: suma se ridica la 250.000 de dolari, iar magazinul de bijuterii care a împrumutat accesoriul a trimis un agent de securitate care să stea alături de regizor în timpul filmărilor.

image

12.În versiunea originală, la final, Julia Roberts şi Richard Gere pleacă împreună de la hotel cu limuzina, însă milionarul o duce pe Vivian în casa ei mizeră, în timp ce el se întoarce la New York, la logodnică.

13.Două mari companii producătoare de autoturisme nu au vrut ca maşinile lor să fie folosite în acest film. Ferrari şi Porche au dorit ca imaginile lor să nu fie asociate cu luarea prostituatelor din stradă.

14.Se pare că rolul Vivianei a fost oferit de către producători unor actriţe precum Sandra Bullock, Kristin Davis şi Sarah Jessica Parker, dar toate au refuzat să participe la producţie.

15.Pentru rolul lui Edward Lewis, Christopher Reeve, Denzel Washington şi Daniel Day-Lewis au fost luaţi în considerare, iar Al Pacino, Albert Brooks şi Sylvester Stallone au refuzat rolul, iar, în final a fost ales Richard Gere.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite