Încep proiecţiile „British Documentary”
0
Începând din 15 octombrie şi până pe 17 decembrie, în fiecare luni, British Council va proiecta un documentar premiat la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Războiul, manipularea mediatică, extremism religios, traficul cu organe umane, literatura de larg consum, dar şi arta contemporană sunt câteva dintre subiectele filmelor..
Cea de-a treia ediţie a proiectului „British Documentary” debutează luni, 15 octombrie, ora 19.00, la Studioul „Horia Bernea” de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, cu „Războiul invizibil”. Realizat de un fost jurnalist, John Pilger, reporter de război, câştigător al premiilor BAFTA şi Emmy pentru documentar, filmul dezvăluie rolul extrem de important al presei internaţionale în modul şi perspectiva din care publicul primeşte informaţii despre războaiele purtate de puterile occidentale de-a lungul ultimului secol. Este un film despre manipulare mediatică, despre controlul presei de către guverne, despre propagandă, despre etică şi moralitate şi despre pactul dintre putere şi presă.
Patru dintre regizorii incluşi în actuala selecţie sunt câştigători ai premiului BAFTA, doi dintre aceştia fiind şi laureaţi ai premiului Emmy. Ca şi la ediţiile anterioare, filmele din selecţie au fost nominalizate sau câştigatoare ale premiilor acordate la Festivalul de Film Documentar Grierson, din Marea Britanie, în 2011.
Filmele din program:
22 octombrie – „Micul maratonist” ( 2010, regia: Gemma Atwal, 90 min.)
Este o poveste adevărată din acea parte de lume a Indiei aflată într-o dezumanizantă sărăcie, în care copiii sunt o sursă de câştig, fiind vânduţi sau exploataţi de către proprii părinţi şi de către reţele mafiote locale. Protagonistul filmului este unul dintre aceşti copii, care, însă, va ajunge o adevărată vedetă în postura de cel mai tânăr maratonist din India.
29 octombrie – „Bucuria statisticii” (2010, Dan Hillman, 60 min.)
Prezentat de profesorul suedez Hans Rosling, „The Joy of Stats” povesteşte într-un mod captivant şi tonic istoria statisticii, nenumăratele utilizări şi foloase aduse de aceasta şi, totodată, arată în ce măsură lumea de astăzi se bazează pe statistici şi se dezvoltă în acord cu acestea.
6 noiembrie – „Fratele meu, islamistul” (2011, regia: Robb Leech, 60 min.)
Nu puţini tineri britanici, albi, se convertesc la islam şi se alătură unor grupuri extremiste care militează pentru transformarea Marii Britanii într-un stat islamic, guvernat de Sharia – legea musulmană.
Filmul încearcă să găsească răspunsuri şi explicaţii pentru acest fenomen îngrijorător, alăturând punctului de vedere al acestor protestatari pe cel al familiilor acestora, analizând faptele şi situaţiile din perspective diferite.
12 noiembrie – „Elgar – omul din spatele măştii” (2010, regia: John Bridcut, 90 min.)
Realizat de John Bridcut, autor al mai multor documentare despre compozitori britanici, filmul îi este dedicat lui Edward Elgar, punând în balanţă imaginea publică a muzicianului, de gentleman perfect, cu unele evenimente din viaţa sa privată, mai puţin lăudabile. Filmul a primit premiul BAFTA pentru coloană sonoră în 2011.
26 noiembrie – „Plăceri vinovate” (2010, regia: Julie Moggan, 86 min.)
Romanele de dragoste pot fi o plăcere nevinovată, uneori chiar vinovată şi, se pare, un mod de viaţă. „Plăceri vinovate” prezintă un scriitor de astfel de romane, care îşi doreşte, mai mult decât orice, să fie absolut singur, un fotomodel care pozează pentru romanticele coperţi ale acestor cărţi, dar care nu a avut o relaţie de dragoste de mai mulţi ani, o cititoare hotărâtă să transforme în realitate poveştile din romane, o altă cititoare care îşi modelează aşteptările după întâmplările citite.
3 decembrie – „Leonard Cohen” (2010, regia: Tony Palmer, 106 min.)
Regizorul britanic Tony Palmer a filmat cea mai mare parte a documentarului în timpul turneului european al lui Leonard Cohen din 1972. Considerat a fi pierdut timp de 38 de ani şi reconstituit în 2010, filmul reprezintă un portret surprinzător, atent şi impresionant al unui artist extraordinar.
10 decembrie – „Între viaţă şi moarte” (2010, regia: Nick Holt, 50 min.)
Un documentar despre responsabilitatea de a alege între viaţă şi moarte pentru victimele unor tragice accidente rutiere, în care se pune întrebarea până la ce punct viaţa merită trăită atunci când ea înseamnă doar a respira şi nimic mai mult. Cu imagini nu de puţine ori şocante, „Între viaţă şi moarte” aduce spectatorul în faţa unor forme extreme de suferinţă umană. Regizorul Nick Holt a câştigat premiul BAFTA la categoria „Documentar”, în 2011, pentru acest film.
17 decembrie – „Jefuitorii de trupuri din New York” (2010, regia: Toby Dye, 61 min.)
La limita macabrului, acest documentar urmăreşte traseul unei afaceri ilegale de milioane de dolari, cu ramificaţii internaţionale: traficul de ţesuturi umane provenite din cadavre. Faptele prezentate sunt şocante, motivaţiile şi justificările celor implicaţi oscilând între necesitate medicală, progres al ştiinţei şi bune intenţii, în timp ce investigaţiile poliţiei arată o înşiruire de ilegalităţi comise cu un incredibil cinism.