Continuările peliculei „Avatar“ vor fi realizate în Noua Zeelandă, în ciuda impozitelor ridicate din ţara insulară
0Următoarele trei continuări ale peliculei „Avatar“ urmează să fie filmate în Noua Zeelandă, a anunţat guvernul ţării, în condiţiile în care impozitele aplicate industriei cinematografice au fost majorate, scrie BBC.
Mişcarea regizorului James Cameron de a continua povestea civilizaţiei Na’vi, de pe planeta Pandora, în decorul splendid al Noii Zeelande, locul în care a fost filmată trilogia „Stăpânul Inelelor/Lord of the Rings“, va genera sute de locuri de muncă, precum şi o investiţie din partea autorităţilor de peste 300 de milioane de euro.
Anunţul vine în contextul în care guvernul din Noua Zeelandă a crescut taxele aplicate industriei de film de la 15% la 25%. Avatar, care a fost, de asemenea, filmat în Noua Zeelandă a fost lansat în 2009 şi a câştigat trei Premii Oscar. Filmat cu tehnica 3D, pelicula a avut cele mai mari încasări din toate timpurile.
În cadrul unei conferinţe, ministrul Dezvoltării Economice al Noii Zeelande, Steven Joyce, a descris iniţiativa ca fiind „o veste excelentă pentru industria filmului“. „Continuările filmului vor duce la crearea a sute de locuri de muncă în toate domeniile economiei“, a spus el.
Potrivit prevederilor, taxele aplicate cinematografiei din Noua Zeelandă se vor majora cu 20%, ca mai apoi alte cinci procente să fie adăugate dacă producătorii îndeplinesc criteriile specifice unor beneficii aduse Noii Zeelande. Schimbările au vizat atât încurajarea producţiei interne de filme, cât şi creşterea competivităţii pentru producţiile internaţionale, pe termen scurt şi mediu.
Prim-ministrul Noii Zeelande, John Key, s-a declarat încântat de veste şi a numit Avatar, „un mare cadou de Crăciun pentru cei implicaţi în realizarea de filme de talie mondială“. „Am resimţit un fior atunci când am anunţat oficial că vom realiza filmele Avatar în Noua Zeelandă“, a spus şi regizorul James Cameron. Acesta a mai spus că plănuieşte să lanseze cele trei filme pe parcursul a trei ani, din 2016, până în 2018.
Cameron va scrie poveştile următoarelor filme din serie alături de alţi patru scenarişti. Astfel, regizorul va colabora alături de Josh Friedman („Războiul Lumilor“), Rick Jaffa şi Amanda Silver („Planeta maimuţelor: invazia“), dar şi cu Shane Salerno („Brutele“). Compania de film care va ajuta la realizarea filmelor, 20th Century Fox.
Pe numele complet James Francis Cameron, regizorul, scenaristul şi producătorul canadian rămâne cunoscut pentru filme care au rămas în istorie: „Terminatorul“ (1984), „Aliens“ (1986), „Terminatorul 2: Ziua Judecăţii“ (1991), „Titanic“ (1997) sau „Avatar“ (2009). După regizarea filmului Titanic, Cameron şi-a dedicat o parte din carieră producerii filmelor documentare.
Acţiunea filmului Avatar se petrece în anul 2154, pe Pandora, o lună din sistemul solar Alpha Centauri. Oamenii şi-au instalat aici o bază de explorare a unei rezerve naturale foarte preţioase, fapt care pune sub ameninţare devoltarea populaţiei aborigene Na’vi, care opune rezistenţă exploratorilor. Lunmetrajul a avut cele mai mari încăsări la nivel golbal, în primul weekend de la lansare, 175.626.021 de euro brut (232.160.000 de dolari brut), pe poziţia a noua într-un clasament al tuturor timpurilor din acest punct de vedere.