Nobelul pentru medicină a mers către imunoterapia oncologică. Cum funcţionează terapia celor doi savanţi premiaţi

Cei doi savanţi care au împărţit Nobelul pentru medicină, în 2018: Tasuku Honjo (stânga) şi James P. Allison

Doi oameni de ştiinţă, unul american - James P Allison - şi altul japonez - Tasuku Honjo - au fost distinşi ieri cu premiul Nobel pentru medicină sau fiziologie. Munca lor de cercetare se leagă de tratamentele avansate împotriva cazurilor grave de melanom malign.

Cei doi profesori, unul de la Universitatea din Texas şi celălalt de la Universitatea din Kyoto îşi vor împărţi premiul în valoare de 1,1 milioane de dolari americani sau 870.000 de euro.

Nu valoarea în bani a premiului este importantă însă, ci faptul că cei doi au descoperit o metodă prin care sistemul imunitar al corpului poate lupta împotriva cancerului. Terapia imună cu puncte de control a revoluţionat tratamentul împotriva acestei maladii fatale, a spus reprezentantul Academiei Suedeze în momentul înmânării premiului, potrivi bbc.com.

Acceptând premiul, profesorul Tasuku Honjo a declarat presei că ar vrea să-şi continue cercetările pentru ca imunoterapia oncologică să salveze viaţa cât mai multor pacienţi cu cancer, în timp ce profesorul Allison a mărturisit că este un sentiment grozav, emoţionant, să întâlneşti pacienţi care au fost trataţi cu succes prin „ridicarea blocadei, a frânelor împotriva sistemului imunitar“.  Aceşti pacienţi sunt dovada vie a puterii pe care o are ştiinţa elementară, urmărirea, accelerarea învăţării şi a înţelegerii felului în care funcţionează lucrurile în interiorul organismului uman, a mai spus Allison.

Tratând intratabilul

Sistemul nostru imunitar ne protejează în faţa bolilor şi a infecţiilor, dar are un sistem de siguranţă care îl opreşte să atace propriile celule. Unele tipuri de cancere se folosesc acest sistem pentru a evita atacul delcnşat de celulele sistemului imunitar.

Cei doi, Allison şi Honjo au descoperit în urma unor cercetări care au început în anii 70 vizavi de melanom - cel mai grav tip de cancer de piele, o metodă prin care celulele stiemului imunitar pot fi stimulate să atace celulele cancerului, descoperire care a dus la dezvoltarea unor noi medicamente şi a oferit speranţe de viaţă pacienţilor cu cancere avansate şi pentru care nu exista tratament.

Terapia imună cu puncte de control a fost şi este folosită de NHS pentru a trata persoanele cu cel mai sever tip de cancer de piele – melanomul.  Terapia nu funcţionează pentru toţi pacienţii, dar pentru unii rezultatele sunt nesperat de bune, tumoarea fiind eliminată în întregime, chiar şi atunci când s-a răspândit în organism. Aceste rezultate remarcabile nu au fost văzute până acum la astfel de pacienţi.

Medicii au folosit, de asemenea, tratamentul pentru a ajuta anumiţi pacienţi cu cancer de plămâni în fază avansată.

Profesorul Charles Swanton, de la Cancer Research UK, i-a felicitat pe câştigători spunând: „Datorită acestei munci remarcabile, puterea înnăscută a sistemului nostru imunitar de a lupta cu cancerul a fost realizată şi folosită pentru dezvoltarea unor tratamente care continuă să salveze vieţile pacienţilor. Pentru cancere precum melanomul avansat, cancerul de plămâni, de rinichi, aceste medicamente care stimulează imunitatea au schimbat perspectiva pentru mulţi dintre pacienţii rămaşi fără opţiuni de tratament.

Perspectivele imense în imunoterapie pe care aceste descoperiri le-au deschis sunt încă la început, astfel că este interesant să vedem cum anume vor progresa aceste cercetări în viitor, a mai spus Swanton.

Cum funcţionează concret imunoterapia oncologică

Imunooncologia este noua paradigmă în tratamentul oncologic şi are la bază propria noastră imunitate. Spre desosebire de terapiile clasice, cum este chimioterapia, de exemplu, care ţinteşte direct tumoarea, imunoterapia stimulează corpul să o elimine singur.

Cum anume poate fi stimulat să fie eficient împotriva cancerului explică dr. Răzvan Curcă, medic primar oncolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia. „ Imunitatea reprezintă, în fond, mecanismul prin care organismul caută să se apere de agresorii din mediul extern, care nu ne sunt proprii: bacterii, microorganisme, virusuri sau tumori canceroase“.

Primul pas pentru ca imunitatea să acţioneze este conştientizarea „duşmanului“: „Cu cât ceea ce este detectat de sistemul imunitar este mai străin organismului şi mai diferit de celulele noastre proprii, cu atât răspunsul imun va fi mai rapid şi mai puternic“.

Depistarea agresorilor este sarcina unor celule specializate care încearcă să determine dacă există o problemă şi să o elimine. „Celulele tumorale sunt parţial străine, întrucât provin din celule normale, care sunt modificate. Aceste celule parţial străine reprezintă surse de antigeni, care sunt recunoscuţi de celulele specializate. Odată ce au fost recunoscuţi antigenii străini, celulele specializate se activează şi transmit informaţia către limfocite“.

Limfocitele sunt „trupele“ folosite în războiul imun. La rândul lor, aceste limfocite au diferite specializări care le fac mai importante pentru un anume tip de sarcină. „Spre exemplu, aşa cum într-o armată există diverse arme - infanterie, aviaţie - în momentul în care informaţia vine de la celula care are antigeni către limfocitul T, cel care procesează primar informaţia, acest limfocit poate trimite nişte semnale să se activeze imunitatea“, mai spune dr. Răzvan Curcă.

Celulele T recunosc antigenul iniţial prezentat, iar dacă îl găsesc la nivelul celulei tumorale, distrug respectiva celulă. „În mod simplist, acesta este mecanismul după care funcţionează imunooncologia“. 

Când tumoarea se deghizează

Tumoarea nu stă nici ea degeaba, ci încearcă să supravieţuiască deghizându-se. „În acest sens, putem face o analogie cu bacteriile şi cu antibioticele. Bacteriile caută să se multiplice, infecţia să îşi continue cursul, iar antibioticul îşi propune să distrugă bacteria. Dar ştim cu toţii că multirezistenţa la antibiotice este o problemă mondială, pentru că celula respectivă încearcă să supravieţuiască şi să găsească metode pentru a nu fi distrusă. Exact acelaşi lucru încearcă să îl facă şi celulele tumorale, iar aceste încercări se manifestă la toate palierele răspunsului imun“.

Cu cât celulele tumorale sunt mai asemănătoare cu cele ale corpului, cu atât pot fi detectate şi distruse mai greu de imunitate. „Cea mai diferită tumoare, cu cel mai mare potenţial de a produce antigeni, este melanomul malign. Aceste tumori acumulează cele mai multe modificări genetice, ceea ce poate induce apariţia de mai mulţi antigeni – vorbim de sute sau chiar mii de modificări genetice faţă de celulele normale, în cazul melanomului malign metastatic“.

O altă situaţie este reprezentată de faptul că, deşi armata este gata de „război“, tot mai există o cale prin care tumoarea reuşeşte să scape, şi anume: în momentul în care un limfocit T se leagă de ţintă, anumite tipuri de tumori reuşesc să aplice în paralel o frână limfocitului T. „Limfocitul se fixează pentru a distruge celula tumorală, dar aceasta îi dă un semnal exact opus, de tipul «inactivează-te». Practic, răspunsul imun nu are finalitate. În această etapă, acţionează majoritatea medicamentelor imunooncologice pe care le avem în acest moment“, conchide dr. Curcă.

Melanomul malign a fost, până în 2011, poate cea mai mare frustrare a medicilor oncologi, pentru că, vreme de aproape 30 de ani, nu a apărut nimic nou în tratamentul acestei boli grave. „Şi au fost sute de încercări şi de combinaţii. Şi dintr-o dată, a apărut imunooncologia, cu indicaţie pentru melanomul malign metastatic şi acela a fost, practic, punctul de început al imunooncologiei“.

„În linii mari, medicamentul nu acţionează direct asupra celulelor tumorale, ci indirect, prin stimularea mecanismelor imune antineoplazice ale organismului. Celulele tumorale exercită, în general, o acţiune imunosupresivă, de blocare a activităţii populaţiilor limfocitare. Cu alte cuvinte, pun frână imunităţii. Acest tip nou de moleculă reactivează, practic, aceste celule implicate în apărare, în general, şi în apărarea antitumorală. în special, prin deblocarea acestei frâne şi punerea în mişcare a celulelor imunocompetente“, rezumă medicul primar oncolog Cătălin Costovici.

Cine a mai câştigat premiul în anii anteriori

2017- Jeffrey Hall, Michael Rosbash şi Michael Young, pentru descoperirea modului în care  funcţionează „ceasul“ corporal.

 2016 - Yoshinori Ohsumi, pentru descoperirea felului în care celulele rămân sănătoase prin reciclarea deşeurilor.

2015 - William C Campbell, Satoshi Ōmura şi Youyou Tu, pentru descoprirea unor medicamente împotriva paraziţilor.

2014 - John O'Keefe, May-Britt Moser şi Edvard Moser, pentru descoprirea sistemului de navigaţie al creierului.

2013 - James Rothman, Randy Schekman şi Thomas Sudhof, pentru descoperirea felului în care celulele transportă în mod concret substanţele.

2012 – Doi pionieri ai cercetării celulelor stem - John Gurdon şi Shinya Yamanaka – au fost recompensaţi după ce au transformat celule adulte în celule stem.

2011 - Bruce Beutler, Jules Hoffmann şi Ralph Steinman au împărţit premiul după ce au revoluţionat înţelegerea felului în care organismul luptă împotriva infecţiilor.

2010 - Robert Edwards pentru FIV - fertilizarea in vitro, ca tratament pentru combaterea sterilităţii feminine - care a dus la conceperea premiului copil în eprubetă, în 1978.

2009 - Elizabeth Blackburn, Carol Greider şi Jack Szostak, pentru descoperirea telomerilor la capetele cromozomilor.