Congres de urologie la Bucureşti. Academicianul Sinescu: „Urologia românească, prin tot ceea ce înseamnă şi reprezintă ea, este o urologie europeană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Academicianul Ionel Sinescu este rectorul UMF Carol Davila din Bucureşti
Academicianul Ionel Sinescu este rectorul UMF Carol Davila din Bucureşti

Peste 500 de specialişti urologi, speakeri din Români şi din străinătate, participă începând de astăzi şi până pe 17 iunie la ediţia cu numărul 33 a Congresului Naţional de Urologie - Romuro 2017.

În cele patru zile de dezbateri, profesori urologi vor prezenta cele mai noi informaţii şi rezolvări de cazuri din urologia europeană, precum şi lucrări ştiinţifice din această arie medicală.

 „Cancerul de prostată în populaţia tânără”, „Rolul HPV în neoplaziile vezicale”, „Supravieţuirea generală la 10 ani după diagnosticul de cancer vezical non-muscular invaziv”, „Cistectomia la pacienţi peste 80 de ani”, „Vaporizarea laser a prostatei-metodă eficientă de tratament a adenomului de prostată” sau „37 de ani de transplant în UMF Carol Davila-Institutul Clinic Fundeni” sunt doar câteva dintre lucrările şi cazuistica înscrisă în program.

 „Din punct de vedere al numărului de participanţi, anul acesta, Congresul Naţional de Urologie ROMURO , eveniment cu participare internaţională, înregistrează un record, anunţându-şi prezenţa peste 500 de medici urologi, atât din ţară cât şi din străinătate, ceea ce denotă cu siguranţă, prin interesul crescut, valoarea ştiinţifică ridicată, de la o ediţie la alta, a acestei reuniuni, dar şi o continuă şi asiduă preocupare a urologilor români în ceea ce priveşte noile abordări clinice şi ale cercetării ştiinţifice la nivel european ” a declarat academicianul Ioanel Sinescu, rector al UMF „Carol Davila” şi director al Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni.

„Hands on Training”, intervenţii fără durere pentru pacienţi

Congresul va avea şi o secţiune nouă a modulului de practică laparoscopică. Menit să ridice performanţele urologice în domeniul chirurgiei mininm invazive, modulul de „Hands on Training”, denumit E-BLUS (European Training in Basic Laparoscopical  Skills), reprezintă primul pas necesar în dobândirea şi perfecţionarea tehnicilor de bază în chirurgia laparoscopică. Sub egida Asociaţiei Române de Urologie (ARU), în colaborare cu Şcoala Europeană de Urologie (ESU), modulul de HOT se află la prima ediţie în cadrul Congresului Naţional în Romania şi reprezintă o oportunitate unică pentru medicii urologi români de a putea fi instruiţi de către experţi în laparoscopie atât din ţară, cât şi din afara ei. Invitat special va fi prof. dr. Gözen Ali (din partea Catedrei de Urologie a Universităţii din Heidelberg), colaboratorul profesorului Rassweiler (unul dintre pionierii chirurgiei laparoscopice, proaspăt numit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti.

Scurtă radiografie a urologiei româneşti

În deschiderea Romuro 2017, preşedintele Asociaţiei Române de Urologie şi Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti,  academicianul Sinescu şi preşedintele Congresului, prof. dr. Orsolya Martha au făcut o scurtă radiografie a urologiei româneşti, pe care au catalogat-o ca fiind „superpozabilă urologiei europene ”, chiar dacă din punct de vedere al climatului economic, România nu îndeplineşte încă aceleaşi criterii cu cele din ţările dezvoltate ale lumii moderne.

„Dacă ne întoarcem în timp, putem observa că în urmă cu peste trei decenii, urologia românească, dar şi cea europeană, ca de altfel şi alte specialităţi din medicină, aveau o cu totul altă consistenţă, teoretică şi practică, iar astăzi, datorită cercetării ştiinţifice medicale şi a dezvoltării în ansamblu a tuturor domeniilor de activitate, şi urologia modernă cuantifică performaţe direct proporţionale. În acest sens, putem observa şi integra în activitatea noastră medicală, ca factor de importanţă majoră, derularea unor astfel de evenimente ştiinţifice precum Romuro, fără de care medicina ar fi cu mult mai săracă. Totodată, pot spune că, integrată, ca specialitate distinctă, încă de la începuturile ei în Europa (1909), iar juridic din anul 2004, Asociaţia Română de Urologie se dezvoltă cu multă vigoare în performanta şi generoasa arie profesional-ştiinţifică patronată de Asociaţia Europeană de Urologie (EAU). Rezultă, cu prisosinţă, că urologia românească, prin tot ceea ce înseamnă şi reprezintă ea, este o urologie europeană“ a adăugat preşedintele ARU, academicianul Ioanel Sinescu.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite