Ce trebuie să ştiţi despre tratamentele de fluorizare

Ce trebuie să ştiţi despre tratamentele de fluorizare

Adulţii pot efectua cel mult două tratamente cu fluor pe an

Fluorul este principalul element folosit în prevenirea cariilor dentare. Însă, administrat în exces, poate dăuna danturii. De zeci de ani, fluorul este folosit în tratamentele de prevenire a cariilor dentare. El poate fi administrat pe cale orală, prin suplimente, sau local, în diverse forme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tratamentele locale sunt realizate de medicul stomatolog care foloseşte geluri cu fluor în gutiere speciale sau lacuri cu fluor prin pensulări repetate ale danturii. Terapii locale sunt considerate şi obiceiurile zilnice de igienă orală prin care sunt folosite anumite produse pe bază de fluor, precum pasta de dinţi şi apa de gură.

70 de ani de utilizare în medicina dentară au demonstrat, însă, că problema în administrarea fluorului se pune în funcţie de cantitatea folosită şi de vârsta persoanei căreia i se aplică tratamentul.

Interzise copiilor mai mici de 6 ani

La copii, de exemplu, administrarea suplimentelor cu fluor pe cale orală se face în funcţie de greutate, de vârstă şi doar la indicaţiile medicului dentist. „Din motive de siguranţă privind supradozarea, produsele concentrate cu fluor nu sunt recomandate pentru utilizare privată nesupravegheată şi nici copiilor mai mici de 6 ani", precizează medicul primar stomatolog Constantin Vârlan, profesor doctor la Facultatea de Medicină Dentară UMF „Carol Davila" din Bucureşti. De altfel, pastele de dinţi pentru copii nu conţin fluor, pentru că micuţii au obiceiul să o înghită în timp ce-şi spală dantura.

„Tratamentele stomatologice prin aplicaţii locale cu fluor se fac doar sub stricta supraveghere a medicului dentist, de indicaţiile sale depinzând frecvenţa fluorizărilor sau recomandarea altor mijloace de prevenţie specifice fiecărui copil, precum sigilarea molarilor şi premolarilor", explică medicul stomatolog cu competenţă în implantologie Raluca Drăghici.

Pot avea efecte adverse

Excesul de fluor prezintă, însă, şi efecte adverse, cum ar fi apariţia unor pete pe smalţul dinţilor, problemă cunoscută sub numele de fluoroză. „Suplimentele zilnice cu fluor sunt cu siguranţă un mijloc de prevenţie, protejând dinţii de acţiunea cariilor, dar se studiază în continuare efectele toxice ale ionilor de fluor", precizează medicul stomatolog Raluca Drăghici. „Acţiunea ionilor de fluor este o sabie cu două tăişuri", atrage atenţia specialistul.

Şi adulţii le pot face

Totuşi, beneficiile terapiei cu fluor sunt considerate mai importante decât posibilele efecte adverse. Pe lângă folosirea pastelor de dinţi cu
fluor, adulţilor le este recomandat să recurgă, o dată sau de două ori pe an, la tratamente dentare cu fluor. Femeilor însărcinate şi celor care alăptează le sunt, însă, contraindicate tratamentele stomatologice de fluorizare.

Pentru aplicările locale se confecţionează o gutieră specială pentru fiecare pacient, în care se aplică geluri fluorurate pe întreaga arcadă. Acestea sunt lăsate să acţioneze câteva minute. După îndepărtarea gutierelor, pacienţii nu au voie să mănânce sau să bea lichide timp de 30 de minute.

Tratamentul se poate efectua în cabinetul de medicină dentară sau la domiciliul pacientului, însă doar urmând instrucţiunile medicului dentist. Aplicarea de lacuri fluorurate se face în mai multe şedinţe prin pensularea acestora pe suprafeţe restrânse din dantură, explică medicul Raluca Drăghici.

"Supradozarea poate conduce la apariţia fluorozei dentare, manifestare patologică ce ridică serioase probleme pentru viitorul dinţilor afectaţi."
prof. dr. Constantin Vârlan
medic stomatolog

Cum apare caria dentară

Bacteriile din cavitatea bucală, în combinaţie cu resturi alimentare, produc un mediu acid care favorizează apariţia cariilor dentare, dacă nu sunt respectate obiceiurile de igienă orală. O peliculă aderentă cu bacterii, numită placă, se formează pe dinţi şi pe gingii. În prezenţa zahărului din alimente şi din băuturi, germenii produc acizi care atacă dintele în primele 20 de minute după masă. În timp, acţiunea acizilor distruge smalţul dintelui.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările