Ce trebuie să conţină meniul de post

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumă în fiecare zi o combinaţie de produse crude şi gătite
Consumă în fiecare zi o combinaţie de produse crude şi gătite

Ieri a început Postul Paştelui, ocazie pentru credincioşi, dar nu numai pentru ei, să se purifice cu ajutorul alimentelor de origine vegetală.

Strict organic, se încearcă eliminarea  toxinelor acumulate printr-un stil de viaţă nesănătos. Totuşi, pentru ca acest lucru să nu se transforme într-o sursă de epuizare, trebuie să ţinem cont de câteva reguli de bază.

Proteine: soia, ciuperci sau fasole

Mai strict decât Postul Crăciunului, Postul Mare are doar două dezlegări la peşte: pe 25 martie şi în Duminica Flori- ilor (8 aprilie). În restul celor 46 de zile, trebuie să ne asigurăm necesarul de proteine din alte surse. Aceasta pentru că un meniu zilnic echilibrat trebuie să conţină, şi în această perioadă, proteine, glucide şi grăsimi de bună calitate. Surse de proteine sunt soia, ciupercile, mazărea, fasolea şi nucile.

„Dintre toate, soia este leguma cu proteinele de cea mai înaltă calitate, apropiată de cea a proteinelor de provenienţă animală", subliniază medicul nutriţionist Adrian Copcea de la Clinica Asteco din Cluj-Napoca. Din soia se pot prepara ciorbe de perişoare, chiftele, sarmale, tocăniţe sau sosuri. Cuburile sau granulele de soia se înmoaie în apă şi apoi se fierb, în timp ce brânza tofu sau laptele de soia se consumă ca atare.

Deşi sursele de carbohidraţi (orez, cartofi, cereale) nu lipsesc în această perioadă, există pericolul să le consumăm în exces pentru a compensa lipsa cărnii şi a lactatelor. Iar carbohidraţii în exces favorizează îngrăşarea şi reprezintă un adevărat pericol pentru persoanele cu diabet zaharat. Cei mai buni carbohidraţi sunt cei cu eliberare lentă, proveniţi din cereale integrale (orez integral, secară, orz, ovăz). 

Grăsimi, din măsline sau din seminţe

Perioada postului este o bună ocazie să ne formăm obiceiul de a consuma grăsimi sănătoase, de tipul uleiului de măsline extravirgin sau al celor provenite din migdale, din seminţe de susan şi de in.  Din păcate, produsele care par mai săţioase sunt bogate în grăsimi de origine vegetală hidrogenate, adică saturate. Este cazul  produselor de patiserie sau de tip fast- food, care trebuie evitate pe cât posibil.

De asemenea, trebuie să ne ferim şi de alimentele bogate în amelioratori de gust, cum sunt mezelurile şi pateurile vegetale.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite