Cât de precauţi sunt românii cu sănătatea lor de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Călin Ciubotaru, medicul de familie al doamnei Mariana, i-a întocmit un regim alimentar
Dr. Călin Ciubotaru, medicul de familie al doamnei Mariana, i-a întocmit un regim alimentar

Dacă ne luăm după cazuistica spitalelor de urgenţă în perioada Sărbătorilor, am putea spune că românii şi-au mai domolit poftele culinare exagerate ce-i aduceau în trecut în număr mare la spital. Cumpătarea nu ne caracterizează însă şi la consumul de alcool.

Excesele alimentare din zilele de Crăciun făceau neîncăpătoare camerele de gardă în anii trecuţi. Şi în prezent, problemele care trimit oamenii la Urgenţă în preajma Sărbătorilor diferă de cele din restul anului.

„Predomină patologia digestivă, etilismul acut şi patologia traumatică dată de accidentele rutiere, mai numeroase de Sărbători. În ceea ce priveşte problemele digestive severe, în 1996 înregistram la camera de gardă până la 20 de pacienţi cu pancreatite şi cu crize biliare, zilnic. În ultimii ani, s-a redus mult numărul acestor cazuri mai grave. A rămas constantă incidenţa bolilor digestive uşoare, de tipul indigestiilor, dar şi cea a cazurilor de etilism acut", spune dr. Bogdan Opriţa, medic-şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului de Urgenţă „Floreasca" şi coordonatorul SMURD Bucureşti.

Pancreatitele pot pune viaţa în pericol

Problemele de sănătate cu care se confruntă românii de Sărbători sunt în principal de natură biliară, pancreatică şi hepatică. Pancreatita acută este una dintre cele mai periculoase suferinţe digestive care pot apărea după mesele îmbelşugate stropite cu alcool.

Unele forme de pancreatită sunt atât de grave, încât duc la deces. „Ea poate fi cauzată de migrarea unor microcalculi biliari sau strict de hiperactivarea enzimelor în contextul unor mese abundente, cu grăsimi şi cu alcool", explică medicul primar gastroenterolog Marian Zota de la Clinica Med-As din Bucureşti. Doamna Mariana B. din Bucureşti a avut o astfel de experienţă neplăcută în urmă cu cinci ani, după Sărbătorile de Paşte.

„Am ţinut postul Paştelui, iar vinerea ţineam post negru. Apoi am mâncat carne de miel, preparate cu maioneză, ouă şi am început să am dureri abdominale puternice. A trebuit să mă duc de urgenţă la spital", îşi aminteşte doamna Mariana, care se descrie ca fiind o gurmandă. Ulterior, a suferit o colică biliară şi a fost operată de urgenţă, pentru că s-a impus extirparea vezicii biliare. De atunci, urmează un regim alimentar. „După experienţele pe care le-am trăit, aş sfătui pe oricine să-şi pună pe frigider un bileţel cu mesajul: «Şi mâine e o zi!»", conchide doamna Mariana.

Crizele biliare, printre consecinţele exceselor

Că românii au devenit mai cumpătaţi a observat şi medicul gastroenterolog Marian Zota. „În ultimul timp, mai mulţi oameni au început să fie atenţi la ce şi la cât mănâncă, la echilibrul dintre activitatea fizică şi bucuriile culinar-bahice", spune specialistul. Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, Marinela Debu este una dintre persoanele care acordă mare atenţie alimentaţiei, dar aceasta după o experienţă dureroasă.

„La vârsta de 15 ani, am făcut o puternică criză biliară în timpul unui post. După câteva nopţi albe, petrecute pe patul unui spital din Vrancea, medicii mi-au spus că ar trebui să ţin un regim alimentar strict, măcar o lună şi jumătate. După această perioadă, mi-a fost imposibil să mă mai întorc la vechiul stil de viaţă. Mi se făcea rău şi de la anumite mirosuri", îşi aminteşte Marinela Debu.

Mai multe infarcte în prima parte  a anului

La început de an, după petrecerile de Crăciun şi de Revelion, se înregistrează mai multe cazuri de infarct decât în celelalte perioade ale anului. De vină pentru acest fenomen este frigul, care contractă vasele, dar la el contribuie şi excesele culinare şi de alcool din perioada Sărbătorilor.

Domnul Vasile C. a suferit un infarct pe data de 6 ianuarie 2008 şi, câteva luni mai târziu, o operaţie de bypass. Recunoaşte că nu a acordat prea mare atenţie alimentaţiei şi nici greutăţii corporale până la acest eveniment, iar la toate acestea s-a adăugat şi un viciu: fumatul.

„Am renunţat la ţigară imediat după infarct şi am început să am o dietă fără grăsimi, cu multe legume şi fructe. Peştele este carnea pe care o pun pe masă de Sărbători. Deşi urmez un tratament cu statine de mult timp, sunt precaut. Doar prăjiturile făcute de soţie mă mai ademenesc din când în când", mărturiseşte domnul Vasile C.

Bolnavii cronic sunt mai precauţi

Multe dintre persoanele care suferă de boli cronice merg la medicul curant înainte de Sărbători pentru a verifica dacă afecţiunea este bine ţinută sub control.

„O mare parte din pacienţii mei încearcă să-şi rezolve problemele de sănătate la început de decembrie, pentru ca apoi să fie liniştiţi. Această atitudine este foarte bună, pentru că vor şti dacă boala lor a evoluat şi dacă trebuie să fie mai precauţi de Sărbători", spune medicul de familie Călin Ciubotaru. Un nou control în ianuarie este binevenit pentru a vedea cum stau cu analizele.

Reacomodare

După post, durează câteva zile până când digestia se adaptează la grăsimile animale.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite