Când trebuie verificată glanda tiroidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile sunt mai predispuse la boli tiroidiene decât bărbaţii FOTO Arhivă
Femeile sunt mai predispuse la boli tiroidiene decât bărbaţii FOTO Arhivă

Bolile tiroidiene sunt foarte frecvente. Potrivit unor studii, una din două persoane are noduli tiroidieni, într-o proporţie mai mare la femei decât la bărbaţi. Tiroida, glanda în formă de fluture de la nivelul gâtului, reglează aproape tot ce se întâmplă în organism. De aceea, orice dereglare trebuie depistată din timp şi tratată.

Medicii recomandă un control medical de rutină pentru verificarea glandei tiroide după vârsta de 35 de ani. La femei, este bine să se realizeze un screening al funcţiei tiroidiene în timpul sarcinii, chiar din prima lună de sarcină.

Nodulii tiroidieni de obicei nu dau niciun simptom, ecografia fiind singura modalitate prin care îi putem depista.

Hipotiroidismul – simptome

Hipotiroidismul sau „glanda leneşă“ apare atunci când tiroida nu produce suficienţi hormoni. Această dereglare a glandei tiroide se manifestă prin:

  • senzaţie de frig pentru cea mai mare parte a timpului
  • oboseală cronică şi dureri musculare
  • piele uscată
  • creştere în greutate
  • constipaţie
  • căderea părului
  • menstruaţie abundentă

Hipertiroidismul – simptome

Hipertiroidismul desemnează secreţia excesivă de hormoni tiroidieni. Boala se mai numeşte tirotoxicoză şi determină manifestări precum:

  • senzaţie constantă de căldură,
  • bătăi rapide ale inimii (tahicardie)
  • ochi bulbucaţi
  • nervozitate, anxietate
  • probleme de vedere
  • transpiraţie în exces, mâini umede
  • pierdere în greutate
  • tranzit intestinal rapid
  • menstruaţie redusă

Dacă prezentaţi cel puţin două dintre simptomele enumerate în cazul uneia dintre tulburări, este bine să mergeţi la o consultaţie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite