Zahărul hrăneşte candidoza. Ce alimente trebuie ocolite în timpul tratamentului împotriva infecţiilor fungice
0Infecţiile cu fungi se mai numesc şi candidoze. Apar la trei sferturi dintre femei în momentul în care se strică echilibrul natural acido-alcalin al vaginului.
Organismul uman conţine miliarde de microorganisme, majoritatea benefice pentru sănătate sau pur şi simplu inofensive. Unul dintre acestea inofensive este ciuperca Candida albicans. Într-un organism sănătos această ciupercă este ţinută sub control, însă în momentul în care, dintr-un motiv sau altul, echilibru natural este perturbat ea începe să se înmulţească fără măsură. Rezultatul este o infecţie cu fungi, explică dr. Marilyn Glenviile, expertă britanică, în „Cartea sănătăţii femeii“.
Candidoza poate apărea în condiţii de stres, în momentul în care luăm antibiotice sau medicamente pe bază de hormoni – cum sunt anticoncepţionalele - sau în perioada sarcinii.
Prezenţa secreţiei vaginale lipicoase şi albicioase, urât mirositoare, este semnul clar al infecţiei cu fungi şi este cazul să mergem la medic pentru diagnostic şi tratament. Mâncărimea şi durerile în timpul actului sexual şi al urinării sunt alte simptome ale infecţiei.
Pe lângă tratamentul indicat de medic este necesar ca organismul să fie ajutat prin neîncărcarea cu alimente precum drojdia sau cele o conţin, de la pâine până la şampanie.
Bacteriile bune, dependente de estrogen
În plus, nivelurile bacteriilor benefice din vagin sunt în mare parte dependente de estrogen, potrivit aceleiaşi surse. Aceasta înseamnă că este esenţial să menţinem echilibrul hormonal. În particular, trebuie eliminat zahărul sub toate formele acestuia, precum cel adăugat în alimente şi băuturi, dulciuri şi alte alimente rafinate.
Când avem o infecţie fungică este bine să evităm sucurile de fructe scare sunt bogate în fructoză şi sărace în fibre.
Zahărul este o hrană pentru bacterii şi ciuperci, iar o dietă bogată în carbohidraţi împiedică corpul să combată înfecţia.
Un aliment recomandat pentru consum este iaurtul simplu Acesta are bacterii bune care reduc înmulţirea bacteriilor. Usturoiul conţine alicină, un compus care are proprietăţi antimicrobiene şi antifungice. Usturoiul crud este cel mai bun, poate fi tăiat şi adăugat în salate şi sosuri.
Uleiuri esenţiale în apa de baie
Benefic este şi uleiul esenţial de arbore de ceai care poate fi adăugat în apa de baie – 5 picături -, cu efect antifungic şi calmant. Alternativ, pentru calmarea vaginului – mai ales în caz de mâncărime, inflamaţie şi durere – se pot adăuga 10 picături de ulei de lavandă şi bergamotă. Ne putem relaxa în apă timp de 20 de minute.
Adăugarea unui pumn de sare de mare în apa de baie sau spălarea într-o soluţie sărată – o linguriţă de sare la 0,5 litri la o cană de apă – poate ajuta la calmarea iritaţiilor şi a mâncărimii vaginale.