Iodul, coordonatorul hormonal al organismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai perioade în care dispoziţia ţi se schimbă de la un moment la altul? Este posibil să ai un deficit de iod sau, din contră, un surplus, care influenţează activitatea hormonilor tiroidieni şi, implicit, a întregii activităţi endocrine a organismului.

Iodul este un mineral indispensabil bunei funcţionări a glandei tiroide şi, implicit, a organismului şi reprezintă materia primă pentru producerea hormonilor tiroidieni T3 şi T4. De aceea, atunci când în corp există o carenţă de iod, nivelul hormonilor tiroidieni scade (hipotiroidism), iar acest lucru favorizează, printre altele, apariţia stărilor de somnolenţă şi de oboseală, senzaţia permanentă de frig, creşterea în greutate, fără a mânca mai mult decât de obicei, şi reducerea frecvenţei bătăilor inimii. În schimb, excesul de iod (hipertiroidism) favorizează transpiraţia excesivă, fotosensibilitatea, slaba funcţionare a ficatului şi insomnia. Pentru a preveni îmbolnăvirea glandei tiroide, se recomandă zilnic 150 de micrograme de iod în cazul adulţilor, 90-120 de micrograme în cazul copiilor, 200 de micrograme pentru femeile însărcinate şi 90 de micrograme de iod pentru sugari.

Sarea iodată, indispensabilă

Principala sursă de iod estesarea iodată, care nu ar trebui să lipsească din alimentaţia zilnică. Un adult sănătos poate consuma maximum şase grame de sare zilnic, iar un copil sub cinci grame. Medicii atenţionează că sarea se ascunde în foarte multe produse alimentare (mezeluri, brânză, pateuri, murături) şi, prin urmare, cantitatea de sare adăugată în mâncare trebuie ajustată în funcţie de alimentele consumate în ziua respectivă. Atunci când consumăm prea mult iod, activitatea glandei tiroide este pusă în pericol, deoarece apare hipertiroidismul (glanda tiroidă produce hormoni tiro­dieni în exces). Această afecţiune se manifestă prin tremur, scădere în greutate, astenie, transpiraţii excesive şi tulburări cardiovasculare. Persoana cu hipertiroidie are intoleranţă scăzută la căldură şi este frecvent iritată, nervoasă şi are accese de anxietate.

Ţine greutatea sub control

Lipsa iodului din corp încetineşte procesele metabolice, iar acest lucru determină o ardere mai lentă a caloriilor. Pentru a echilibra nivelul hormonilor tiroidieni şi, implicit, pentru a preveni apariţia obezităţii, nutriţioniştii ne recomandă să consumăm frecvent cartofi, broccoli, varză şi salată verde, deoarece sunt surse importante de iod. De asemenea, ca gustări, alege mere şi căpşuni, deoarece menţin un nivel constant al iodului în corp.

Previne avortul şi naşterea prematură

Iodul este unul dintre mineralele importante pentru dezvoltarea normală a fătului. De aceea, din dieta gravidei nu trebuie să lipsească alimentele bogate în iod, deoarece, potrivit medicilor, acesta previne avortul spontan, naşterea prematură şi retardul mintal la nou-născut. În cele nouă luni de sarcină, se recomandă introducerea în dietă, de cel puţin patru ori pe săptămână, a peştelui. Cele mai bune surse de iod sunt somonul, tonul, păstrăvul şi fructele de mare. Dacă pe parcursul sarcinii gravida are un nivel scăzut de iod în corp, există riscul ca bebeluşul să aibă un coeficient de inteligenţă mic.

Sursă: O bună parte din necesarul zilnic de iod poate fi asigurată din consumul de sare iodată.

Carenţa de iod duce la apariţia aşa-numitei guşe endemice şi afectează femeile de trei ori mai mult decât bărbaţii, din cauza diferenţelor hormonale.

Specialistul nostru


biolog nutriţionist

image

Necesar în cantităţi foarte mici, iodul ajută la metabolizarea excesului de grăsimi şi este important pentru dezvoltarea fizică şi mintală. Carenţa iodului în organism duce la afecţiuni grave atât la copii (retard mintal), cât şi la adulţi (hipotiroidie, oboseală cronică, obezitate etc.). Să nu uităm că sursa cea mai importantă de iod o reprezintă sarea. Dar necesarul de iod poate fi asigurat şi prin alimente ce fac parte dintr-o dietă sănătoasă, precum: lactate, fructe de mare, peşte de apă sărată, alge, usturoi, ciuperci, soia, spanac, sfeclă şi nuci. În cazul unui deficit major de iod, pot fi administrate suplimente ce conţin alge: Spirulina, Alga Bruna şi Chlorella. Acestea oferă organismului o cantitate de iod biocompatibil.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite