Titus Corlăţean: „Românii din Italia contribuie cu 1,4% la PIB-ul acestei ţării“
0Ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat în cadrul unei vizite oficiale în Italia, pentru site-ul TMNews, că românii din peninsulă au o contribuţie importantă în economia Italie, de circa 1,4 % din PIB-ul acestei ţări. De asemenea, oficialul român s-a întâlnit şi cu premierul italian cu care a discutat despre oportunităţile pentru investitorii străini în România. potrivit Mediafax.
Titus Corlăţean a precizat că românii din Italia s-au integrat bine, muncesc mult şi plătesc taxele, contribuind astfel într-un mod important la PIB-ul Italiei.
„Pentru România, în calitatea de nou membru UE, libera circulaţie a forţei de muncă este o valoare fundamentală, care trebuie respectată nu în mod selectiv, ci pentru toţi. În al doilea rând, s-a dovedit de către diverse rapoarte ale Comisiei Europene că forţa de muncă din statele estice a avut o contribuţie benefică în celelalte ţări membre UE. În Italia, cei aproximativ un milion de români sunt bine integraţi, muncesc mult şi plătesc taxe, având o contribuţie de 1,4% la PIB-ul italian. Cei mai mulţi dintre românii care muncesc în Italia au un bun nivel de şcolarizare. De aceea, de la Bucureşti ducem o luptă pentru ca această contribuţie să fie respectată”, a spus Titus Corlăţean.
Oficialul român a acuzat polemicile din unele state ale Uniunii Europene cu privire la imigranţii români.
„În contextul crizei economice, unii politicieni, chiar şi în ţări cu vechi tradiţii democratice, evocă perspectiva unei invazii a românilor şi bulgarilor din raţiuni de politică internă cu caracter electoral, având intenţii xenofobe, populiste şi rasiste”, a mai spus ministrul român al Afacerilor Externe. „Ne opunem cu putere acestor atitudini, pentru că intră în contradicţie cu spiritul şi cu însăşi ideea existenţei Uniunii Europene”, a mai adăugat oficialul român.
Titus Corlăţean a avut o întrevedere marţi cu premierul italian Enrico Letta, în care a subliniat nevoia unui schimb comercial mai mare între cele două ţari, în special în proiecte de infrastructură.
„În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au reconfirmat nivelul excelent al relaţiilor româno-italiene, reflectat atât prin Parteneriatul Strategic consolidat şi dinamica dialogului politico-diplomatic, cât şi prin dezvoltarea cooperării în plan social şi cultural. A fost evidenţiată evoluţia ascendentă a schimburilor comerciale dintre cele două ţări, ministrul român de externe evocând o serie de oportunităţi economice pentru investitorii italieni, cum ar fi proiectele de anvergură din domeniul infrastructurii rutiere sau agriculturii”, se arată într-un comunicat al MAE.
Ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, efectuează în perioada 28-29 ianuarie o vizită oficială în Italia, la Vatican şi la Ordinul Suveran Militar de Malta, în vederea consolidării relaţiilor bilaterale dintre ţări.
Citeşte şi:
Corlăţean: Ne dorim o decizie pe Schengen până la finalul anului. Nu vedem legătura cu MCV
Ministrul de Externe Titus Corlăţean a declarat, luni, că România a îndeplinit criteriile de aderare la Spaţiul Schengen şi a adăugat că nu există vreo legătură între acest dosar şi raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene.
Ministrul olandez de Externe se va întălni luni la Bucureşti cu Ponta şi Corlăţean
Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, va realiza, luni, o vizită oficială în România, unde se va întălni cu omologul său român, Titus Corlăţean, precum şi cu premierul României, Victor Ponta, informează Mediafax.
Ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, a declarat, duminică seară, la postul Antena 3, că modalitatea în care s-au adus schimbări Codului Penal a fost netransparentă, iar vizita efectuată recent de Victoria Nuland nu a avut ca scop să pună la punct autorităţile, ci să arate interesul SUA pentru România.