Stroe, despre legea pensiilor speciale: Forma nu este una tocmai corectă. A fost retrimisă la Ministerul Muncii
0Purtătorul de cuvânt al PNL a declarat, la Prima News Tv, că există două comunicări de la Comisia Europeană pe forma legii pensiilor speciale. Ionuț Stroe susține că forma parvenită la Guvern a fost retrimisă Ministerului Muncii.
„Forma care ne-a parvenit de la Guvern a fost retrimisă Ministerului Muncii. Forma acestei legi, din păcate, există două comunicări de la Comisia Europeană, nu este una tocmai corectă. Sunt aspecte care ţin de un principiu al nediscriminării, apropo de acel procent după care se vor recalcula toate aceste pensii, cărora li se va anula acest caracater special şi se va aproba un procent”, a spus Ionuţ Stroe, în emisiunea Proiect de Țară: România, de la Prima News Tv, potrivit News.ro.
Potrivit , în raportul Băncii Mondiale se specifică clar că trebuie să existe același procent și în cazul magistraților sau personalului navigant.
„Unele sunt propuse a se calcula pe 85% din ultimile şase luni, din ultimii şase ani, altele au 65%, deci sunt procente diferite. În acel raport al Băncii Mondiale se specifică foarte clar că trebuie să existe acelaşi procent peste tot, şi la magistraţi, şi la personalul Navigant, la toţi”, a adăugat acesta.
Ionuț Stroe susține că „al doilea aspect este legat de lipsa unui calcul privind efortul bugetar, implicaţiile pe care această lege le are, lucru care poate fi completat de ministerul Muncii şi de ministerul de Finanţe şi retrimisă legea în Parlament”.
Deputatul PNL a precizat că există o delegație a Băncii Mondiale în România care se întâlnește cu „toate partidele” pentru a discuta despre legea pensiilor speciale.
„Există şi câteva opinii ale CCR, cum trebuie făcut acest proiect şi din punctul nostru de vedere, este o chestiune care asumată în această sesiune parlamentară poate fi promovată ca proiect de lege, îndată ce avem toate aceste chestiuni. Există o delegaţie a Băncii Mondiale care se află în România şi se întâlneşte cu toate partidele”, a mai spus Stroe.