Stroe (PNL): reprezentanții PSD și-au coordonat ieșirile pentru a acoperi gafa Ministrului Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat că reprezentanții PSD și-au coordonat ieșirile pentru a acoperi gafa făcută de ministrul Muncii, care a anunțat niște cifre eronate, punând în dificultate Ministerul de Finanțe.

Stroe a criticat PSD pentru coordonarea ieșirilor privind gafa Ministrului Muncii Foto: Inquam
Stroe a criticat PSD pentru coordonarea ieșirilor privind gafa Ministrului Muncii Foto: Inquam

„PNL susține principiile reformei sistemului de pensii și măsurile propuse. Singura noastră preocupare este să ne asigurăm că majorările sunt unele sustenabile. Trebuie să fim responsabili”, a transmis Ionuț Stroe.

Purtătorul de cuvânt a transmis că partidul liberal are experiență cu majorările de pensii sustenabile. „Am demonstrat acest lucru în cei trei ani de guvernare liberală: 2020-2022, când am crescut pensiile cu aproximativ 40%.”

„Nu ne putem juca cu 3% din PIB. Nu le putem promite astăzi pensionarilor niște majorări care mâine să nu se mai poată aplica. Trebuie să avem calcule bine fundamentate și să identificăm corect resursele, în conformitate cu angajamentele pe care le avem față de instituțiile europene cu care colaborăm.”

Ionuț Stroe a transmis că PNL a remarcat mereu o problemă prin coaliție, nu prin reacții pe rețelele sociale. „Întotdeauna, când PNL a remarcat o problemă, a semnalat-o în coaliție, la fel cum a fost situația cu plățile cash. Am inițiat o discuție în coaliție și ieri, în ședința de guvern, problema a fost soluționată. Acesta este modul corect de lucru.”

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, s-a declarat nemulțumit cu privire la ultimele discuții privind noua lege a pensiilor. Boloș a transmis că s-a pus problema majorării pensiilor, fără să se vorbească despre elementele legate de sursa de finanțare. „O responsabilitate este să ne asigurăm că acest proces se desfășoară în mod corect. Să ne respectăm promisiunile, să garantăm siguranța financiară a pensionarilor și să menținem stabilitatea economică a țării”, a transmis Marcel Boloș.

Partidul liberal a fost criticat de PSD pentru opoziția vizavi de aprobarea legii pensiilor

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a susținut aprobarea proiectului pentru recalcularea pensiilor publice.  

„Luni am fost în comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor, puteţi să luaţi înregistrarea, şi în comisia pentru muncă, pe datele pe care noi le aveam, am explicat care este cheltuiala cu pensiile, din septembrie până în decembrie, absolut corect, aproximativ 55 de miliarde lei noi”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

„Înteleg ca anul viitor este un an electoral si ca PNL incepe sa se comporte ca atare, dar, trebuie sa le amintesc colegilor ca suntem impreuna la guvernare si ca avem responsabilitatea tuturor deciziilor luate la nivelul Guvernului. Nu este normal sa se joace cu sperantele si emotiile pensionarilor”, a mai completat deputata. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite