Se fac cercetări în cazul plângerii penale depuse la parchet de Radu Mihaiu. Anunțul Parchetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, în care acuză acte grave de corupere a alegătorilor și falsificare a documentelor electorale la alegerile din 9 iunie 2024.

Radu Mihaiu a făcut plângere la parchet. FOTO Facebook USR
Radu Mihaiu a făcut plângere la parchet. FOTO Facebook USR

„La data de 12.06.2024, Radu Nicolae Mihaiu, primar al Sectorului 2 din Bucureşti, a formulat plângere penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de coruperea alegătorilor, prev. de art. 386 alin. 1 C.pen., constând în aceea că, <<la data de 09.04.2024, în cadrul mai multor secţii de votare de pe raza Sectorului 2 Bucureşti, s-au prezentat alegători care au votat candidatul unei formatiuni politice precum şi lista de candidaţi ai unei alianţe electorale în schimbul unei sume de bani  şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, prev. de art. 391 alin. 1 C.pen., constând în aceea că, la aceeaşi dată, în cadrul a patru secţii de votare au existat buletine de vot pre-ştampilate cu ştampila votat aplicată pe chenarul corespunzător al unuia dintre candidaţii la funcţia de primar al Sectorului 2 din Bucureşti precum şi al unuia dintre candidaţii la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti>>”, a transmis, joi, într-un comunicat, Compartimentului de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Alegeri locale 2024 la Sectorul 2. Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice face cercetări

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, mai precizează comunicatul.

 Radu Mihaiu: „294 voturi de la voi au fost scoase la lumină”

Amintim că un scandal de proporții a izbucnit după rezultatele alegerilor locale 2024. Edilul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a transmis pe Facebook că, după ce sufragiile au fost numărate din nou în două secții de votare, a recuperat 294 de voturi.

„Secția 352 a fost numărată. Incidentul documentat. Încheiem o zi lungă și grea, dar a meritat. 294 voturi de la voi au fost scoase la lumină. 294 voturi în plus din doar 2 secții renumărate azi. Însă nu am terminat. Mai sunt 30 de secții de renumărat. 30 de secții cu suspiciuni grave pe care PSD PNL le ține sub capac pentru că știu și ei că pierd”, se arată în postarea făcută în cursul nopții de miercuri spre joi de Radu Mihaiu.

Candidatul Alianței Dreapta Unită a transmis într-o postare anterioară că a descoperit „seturi noi de nereguli”. De această dată este vorba de Secția 203, unde au fost găsite șapte voturi exprimate în favoarea sa „amestecate prin alte teancuri”.

„Cu fiecare secție găsim seturi noi de nereguli”

Mihaiu a mai declarat că Rareș Hopincă, candidatul alianței PSD-PNL pentru Primăria Sectorului 2 al Capitalei, ar fi avut mai puține voturi, mai precis cu 25, decât se numărase inițial.

„Cu fiecare secție găsim seturi noi de nereguli. La Secția 203 pe lângă că s-au găsit încă 7 voturi valabile pentru mine amestecate prin alte teancuri am descoperit și altceva mai grav. Erau și mai puține pentru contracandidatul PSDist, cu 25 mai puține decât se numărase inițial. Nu e de mirare că nu ieșeau cheile de control”, anunța edilul Sectorului 2 într-o altă postare pe Facebook.

Amintim și că Radu Mihaiu a anunțat miercuri, 12 iunie, că Biroul Electoral Municipal a luat decizia renumărării voturilor la secţia 352, unde cele 333 de voturi pe care pe care le-a obţinut la alegerile locale 2024 au fost inversate, în procesul verbal, cu cele ale unei contracandidate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite