Scandal pe tema proiectului pentru prevenirea separării copilului de familie. Parlamentarii și-au împărțit jigniri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul pentru legea privind prevenirea separării copilului de părinți a încins spiritele între parlamentari. Senatoarea Diana Șoșoacă și șeful AUR au făcut scandal la dezbaterile din comisiile Camerei Deputaților, for decizional în cazul inițiativei care introduce Observatorul Național al Copilului. 

Ministrul Familiei a participat la dezbaterile din Parlament FOTO Guvernul României
Ministrul Familiei a participat la dezbaterile din Parlament FOTO Guvernul României

Proiectul de lege a fost inițiat de conducerea Ministerului Familiei și introduce Observatorul Național al Copilului, prin care toți minorii vulnerabili din România vor intra în atenția autorităților.

După ce a fost adoptat de Senat în luna martie, la dezbaterile din Comisia de muncă a Camerei Deputaților, unde a fost prezent și ministrul Familiei, Gabriela Firea, dar și senatoarea Diana Șoșoacă, aleșii Legislativului și-au împărțit jigniri. În sală s-au auzit apelative precum „misogin” sau „mincinoasă”.  

Formațiunea condusă de George Simion a venit cu pancarde și a făcut apel la liberalul Robert Sighiartău și la partidele Coaliției PSD și PNL să nu voteze legea, cerând trecerea amendamentelor pe rând. 

Jigniri între aleșii Puterii și Opoziției

„Cred că solicitările noastre sunt cât se poate de justificate, cât se poate de democratice. De aceea, la începutul acestor dezbateri, vă rog, domnule președinte Solomon, domnule președinte Tătaru, doamna ministru Firea, să protejați copiii din România și să îndepărtați toate temerile existente. Grupul AUR va vota pentru respingerea integrală și îl invităm și pe domnul Robert Sighiartău să facă același lucru”, a spus președintele AUR, formațiune ai cărei membrii au afișat mesajul „jos labele de pe copiii României”, fiind însă acuzați că nu au scopul de a proteja minorii, ci de a crea scandal.

În sală s-a cerut chiar apelarea 112, însă nu că ar fi existat vreo problemă, ci tot pentru a lansa o jignire. Inclusiv președintele comisiei a fost ținta unora dintre atacuri. Unul dintre parlamentarii prezenți a lansat observația „mănâncă prea multă șaorma”, numindu-l pe șeful comisiei „domnul șaorma”. 

Totodată, atât membrii AUR, cât și senatoarea Diana Șoșoacă au susținut că proiectul este inutil, argumentând că majoritatea prevederilor se regăsesc deja în legislația actuală, iar statul are prerogativele necesare pentru a ajuta copiii. 

„Nu am înțeles de ce a trebuit să adoptați o lege nouă, când puteați să modificați legea 272/ 2004. Ulterior am înțeles (...) ce să vezi, abbsolut toate dispozițiile cu privire la copii se află disparate în mai multe legi, hotărâri, ordonanțe. Am avut cred că peste 1000 de cazuri cu copii, niciodată statul nu a reușit să ia un copil. Chit că a fost nevoie să mă bat cu jandarmii (...) De ce a fost nevoie și de ce a fost legea introdusă în PNRR (...) Înțeleg că se dau niște bani, înțeleg că vin alegerile, primarii trebuie să ia niște bani (...) Ați fost duși de nas marea majoritate. Se folosesc pentru a se da niște bani către primari”, a acuzat senatoarea Diana Șoșoacă, arătând că minorii sunt deja monitorizați.   

În urma adoptării din Senat, ministrul Familiei, Gabriela Firea, a susținut că proiectul a fost ținta unor manipulări. 

„Mă întristează manipularea pusă la cale în ultimele zile. Este total de neînțeles cum o lege care vine în sprijinul copiilor din familii vulnerabile poate fi interpretată exact invers, ca având scopul de a lua copiii cu forța din casele lor. Repet, statul român nu va lua cu forța nici un copil! Din contră, îi va ajuta pe copiii greu încercați de soartă să rămână alături de părinții și frații lor”, a susținut Gabriela Firea.

Ministrul a mai argumentat că dorește o transparență totală în privința legii, „tocmai pentru a nu mai fi interpretări greșite sau astfel de manipulări grosolane”.

„Această lege nu a ajuns în Parlament peste noapte, ci este de aproape trei luni pe circuit, și nici nu se votează pe repede înainte pentru a ascunde ceva. Legea a fost în consultare publică la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a fost atunci îmbunătățită cu toate completările și observațiile venite. În plus, proiectul s-a aflat în dezbaterea Senatului și am oferit explicații la momentul respectiv tuturor colegilor care au avut nelămuriri. Românii nu trebuie să aibă niciun fel de temere. Nici un copil nu va fi luat cu forța, dimpotrivă ne dorim să-i sprijinim pe toți, în condițiile în care aproape 40% dintre copiii care au ajuns în grija statului sunt acolo din cauza sărăciei din familie, nu pentru că ar fi fost abandonați sau nedoriți! (...) Prin această lege nu introducem vaccinarea obligatorie a copiilor!  Vaccinarea este atributul instituțiilor din Sănătate și acolo va rămâne”, a mai susținut ministrul.

Ce prevede proiectul legislativ 

Potrivit expunerii de motive, prin proiectul de lege sunt stabilite norme clare în baza cărora va fi realizată intervenția autorităților administrației publice locale în vederea îndeplinirii atribuției referitoare la prevenirea separării copilului de familia sa, respectiv la menținerea copilului în familie.

De asemenea, sunt reglementate principiile care stau la baza activității de prevenire a separării copilului de familie și sunt clarificate situațiile care pot genera separarea copilului de familia sa. 

Proiectul de lege introduce Observatorul Copilului, dar și mai multe atribuții de monitorizare ale Direcției generale de asistență socială și protecția copilului de la nivel județean. 

Inițiativa este acum în dezbaterea Camerei Deputaților, în calitate de for decizional. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite