Primele trei teste pentru Klaus Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Klaus Iohannis îl aşteaptă, în perioada imediat următoare, trei încercări, pe cât de importante, pe atât de sensibile.

Pentru a numi un nou director la SRI şi SIE, preşedintele Iohannis are nevoie de o majoritate favorabilă în Parlament. „Serviciul Român de Informaţii este condus de un director, cu rang de ministru, numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comună, la propunerea Preşedintelui României “, se arată în legea de funcţionare a SRI. Regula se aplică şi în cazul numirii unui nou şef al SIE. Practic, deşi preşedintele este cel care face propunerile, Parlamentul este cel care hotărăşte. Numai că, deocamdată, majoritatea este de partea PSD.

Coabitare sau amânare?

Va ajunge Klaus Iohannis la un acord cu Victor Ponta în privinţa numirii unor noi şefi de servicii secrete sau preşedintele va aştepta primăvara, atunci când PNL pregăteşte debarcarea Guvernului Ponta? Secretarul general al PNL, Marian Petrache, crede că preşedintele Klaus Iohannis va desmna un om pe care Parlamentul nu-l  va putea refuza. „Cred că în Parlament nu va fi dezbatere pe un subiect aşa de important. Mi se pare absurd să faci o propunere la întâmplare. Preşedintele Iohannis nu va face o propunere care să fie refuzată. Dacă va face o propunere, ea va fi acceptată“, a declarat Marian Petrache, la Adevărul Live.

Pentru numirea unui nou pocuror-şef al DIICOT, Klaus Iohannis trebuie să se pună de acord cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc. Potrivit Legii 303/2004, „şefii parchetelor sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată“. Din nou, Klaus Iohannis se loveşte, indirect, de Victor Ponta.

Citeşte şi:

Demisia lui George Maior zguduie Guvernul Ponta

Demisie George Maior. Prin demisia subită a lui George Maior din fruntea Serviciului Român de Informaţii (SRI), premierul Victor Ponta şi-a pierdut sprijinul naşului său de cununie, care ar putea chiar să-i urmeze la Palatul Victoria.

George Maior a demisionat de la SRI

Demisie George Maior. Directorul SRI, George Maior, a demisionat astăzi din funcţie, iar preşedintele Klaus Iohannis i-a acceptat demisia. În acest moment, atât postul de director al SRI, cât şi cel de director al SIE sunt vacante.

Demisie George Maior. Ponta: Nu este bine ca SRI să revină sub control politic. Udrea: Cred că este o decizie greşită a preşedintelui Iohannis

Demisie George Maior. Premierul Victor Ponta îl felicită pe George Maior pentru activitatea din ultimii ani de la SRI şi atrage atenţia preşedintelui Klaus Iohannis, în perspectiva numirii unui nou şef al SRI, că „nu e bine ca SRI să revină sub control politic“. Preşedintele PMP, Elena Udrea, tinde să creadă că plecarea lui George Maior din fruntea SRI este o decizie care aparţine, mai degrabă, preşedintelui Klaus Iohannis şi nu lui George Maior.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite