Președinții din B9 condamnă bombardamentele în masă asupra Ucrainei: Constituie crime de război

0
Publicat:

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, printr-un mesaj pe Twitter, că președinții din B9 au semnat o declarație comună în care condamnă bombardamentele din Ucraina, susținând că acestea reprezintă crime de război.

Klaus Iohannis, la summit-ul B9 din această vară FOTO: Presidency
Klaus Iohannis, la summit-ul B9 din această vară FOTO: Presidency

„Împreună cu președinții din B9 din Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia și președinții din Muntenegru Macedonia de Nord condamnăm bombardamentele în masă asupra orașelor ucrainene realizate ieri de Rusia, care constituie crime de război în conformitate cu dreptul internațional” , este mesajul postat de președintele României pe Twitter.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președinții din B9 au cerut Rusiei să înceteze atacurile asupra țintelor civile.

„Noi, președinții Bulgariei, Republicii Cehe, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Muntenegrului, Macedoniei de Nord, Poloniei, României și Slovaciei condamnăm bombardamentele în masă ale orașelor ucrainene efectuate recent de Rusia, care constituie crime de război conform dreptului internațional

Reamintim că crimele de război și crimele împotriva umanității nu sunt supuse niciunui statut de prescripție și sunt acoperite de jurisdicția instanțelor din întreaga lume. În numele statelor noastre, cerem Rusiei să înceteze imediat atacurile țintelor civile. Nu vom înceta eforturile noastre de a aduce în judecată persoane responsabile de crimele de astăzi. Considerăm inacceptabile orice amenințări ale reprezentanților ruși de a folosi arme nucleare. În acest context, ne reafirmăm angajamentul de a ne proteja țările și aliații”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială.

Iohannis: Atacurile cu rachete în Ucraina, inacceptabile

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat, marţi, atacurile cu rachete ruseşti asupra oraşelor şi infrastructurii civile din Ucraina, arătând că analiza nu relevă o creştere a riscurilor în România în acest moment, potrivit Agerpres.

„Ieri, rachete ruseşti au lovit din nou oraşe şi infrastructuri civile din Ucraina. Astfel de atacuri trebuie să fie condamnate de întreaga comunitate internaţională, iar uciderea civililor nevinovaţi trebuie să înceteze. Alături de partenerii noştri, România va continua să sprijine Ucraina şi poporul ucrainean în lupta împotriva agresiunii Federaţiei Ruse", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, în declaraţia comună cu omologul georgian, Salome Zourabichvili.

Președintele Iohannis a afirmat că "analiza noastră însă nu relevă o creştere a riscurilor în acest moment".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite