Plenul Camerei Deputaţilor, suspendat mai devreme pentru ca parlamentarii să poată urmări meciul României cu Ucraina

0
Publicat:

Plenul Camerei Deputaţilor a fost suspendat, luni, cu 20 de minute mai devreme faţă de programul stabilit, pentru ca parlamentarii să ajungă să urmărească meciul României cu Ucraina de la Campionatul European, potrivit Agerpres.

Meciul României cu Ucraina a început la ora 16. FOTO Facebook UEFA EURO 2024
Meciul României cu Ucraina a început la ora 16. FOTO Facebook UEFA EURO 2024

„Ca urmare a discuţiei avute cu liderii de grup, am convenit ca programul de lucru pentru astăzi să se oprească aici, să aveţi timp cu toţii să ajungeţi să urmăriţi meciul României care, după opt ani de zile, în sfârşit, este la un Campionat European. Aşadar, 'Hai România'!", a afirmat vicepreşedintele Camerei, Daniel Suciu.

Luni, de la ora 16, România joacă primul meci la EURO 2024, contra Ucrainei.

Partida se dispută pe stadionul Allianz Arena, din Munchen. 

Amintim că România – Ucraina este cel mai așteptat eveniment al zilei în țară. După calificarea rezolvată în noiembrie 2023, este momentul debutului tricolorilor la Euro 2024. Iar acest meci marchează revenirea naționalei la un turneu final după 8 ani.

Premierul Marcel Ciolacu e prezent pe stadion pentru a urmări partida România - Ucraina. Până să ajungă pe arenă, el a făcut poze cu foarte mulți suporteri români.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite