Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentanții comunității românești din sudul Ucrainei: „Trebuie să știe că nu sunt singuri”
0Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, 11 iunie 2025, la Odesa, cu reprezentanții comunității românești din sudul Ucrainei, abordând câteva dintre problemele importante cu care aceștia se confruntă.

„Astăzi, la Odesa, am avut o discuție foarte bună cu reprezentanții comunității românești din sudul Ucrainei. Am abordat câteva dintre problemele importante cu care se confruntă: redeschiderea Consulatului României, accesul la educație în limba română și nevoia de sprijin constant pentru păstrarea identității culturale. Românii din Ucraina trebuie să știe că nu sunt singuri. România le rămâne aproape prin dialog constant, acțiuni concrete și susținere instituțională. Voi fi președintele tuturor românilor oriunde s-ar afla”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a participat, la Odesa, în marja summitului Ucraina – Europa de Sud-Est, la prima reuniune în format trilateral la cel mai înalt nivel între România, Republica Moldova şi Ucraina, în cadrul căreia a purtat discuţii cu Volodimir Zelenski şi Maia Sandu.