Moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe, inițiată de AUR și POT, va fi dezbătută în Camera Deputaților
0Moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, iniţiată de AUR şi POT, este dezbătută marţi de plenul Camerei Deputaţilor, votul final urmând să fie a doua zi.

Moţiunea simplă, intitulată „Diplomaţia românească în era Hurezeanu: izolarea ca strategie, irelevanţa ca vocaţie şi pasivitatea ca politică de stat. Cronica unei politici externe în derivă”, a fost redepusă în plen.
Textul depus iniţial în aprilie a fost restituit iniţiatorilor pe motiv că nu respecta prevederile regulamentului.
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, declara pentru News.ro că deputaţii extremei drepte din Parlament demonstrează că nu cunosc legea, acesta fiind motivul pentru care moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost returnată iniţiatorilor.
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a explicat că această moțiune simplă îl obliga pe premier să îl demită pe ministrul de Externe, în cazul în care ar fi adoptată, însă acest lucru nu este legal.
O moțiune simplă a fost inițiată și împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, Sebastian Burduja, ministrul Energiei și moțiunea de cenzură, împotriva premierului Marcel Ciolacu.
Doar moțiunea împotriva ministrului Muncii a trecut de votul celor două Camere.