Mirel Taloș, vicepreședinte al ICR, și-a dat demisia din funcție. Senatul pregătea revocarea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirel Taloș, unul dintre cei doi vicepreședinți ai Institutului Cultural Român, și-a depus demisia din funcția deținută, în condițiile în care Senatul pregătea revocarea sa după scandalul legat de absența acestuia de la ședințele ICR, unde, în schimb, își primea în continuare indemnizația.

Mirel Taloș și-a înaintat demisia FOTO Facebook Mirel Taloș
Mirel Taloș și-a înaintat demisia FOTO Facebook Mirel Taloș

Subsemnatul Taloș Mirel, vicepreședinte al Institutului Cultural Român, vă rog să luați act de demisia mea începând cu data 01.11.2023”, este precizarea făcută de numărul doi din ICR, în demisia înaintată lui Nicolae Ciucă, președinte al Senatului, precum și Biroului Permanent al forului. 

Comisiile reunite de politică externă și de cultură trebuiau să înceapă procedura de revocare de la ora 14.00. „Nu se mai ține ședința de comisii reunite. Și-a trimis demisia domnul Mirel Taloș”,a confirmat pentru „Adevărul” senatorul Viorel Badea, membru al Comisiei de cultură și fost președinte al acesteia. 

Tot demersul vine după ce Liviu Jicman, președinte al ICR (susținut de PNL și președintele Klaus Iohannis), a solicitat Senatului sancționarea lui Taloș. Taloș a primit un nou mandat într-o funcție de conducere fiind sprijinit de PSD, după ce anterior se bazase pe susținerea politică a ALDE. 

Conform sesizării înaintate de Liviu Jicman, Taloș a absentat în 2022 la toate cele 31 de ședințe ale Comitetului director, iar în 2023 a fost prezent doar la trei din 24. 

Mirel Taloș a explicat într-un interviu pentru EVZ că nu a mers la ședințe pentru că nu îi fuseseră delegate atribuții. „Partea calomnioasă din ce s-a spus este că nu am fost prezent la birou. De ce nu am participat la şedinţe? Pentru că, într-o interpretare tendenţioasă a legii ICR, nu mi-au fost delegate atribuţii. Cu alte cuvinte, am fost privat de posibilitatea de a lucra ceva efectiv, nominal, la ICR”, a punctat vicepreședintele ICR.

Banii luați, deși absenta de la ședințele Comitetului director

Potrivit ultimei declarații de avere, din iunie 2023, Mirel Taloș a încasat în 2022 suma de 117.287 de lei, ceea ce înseamnă aproape 10.000 de lei lunar. 

Potrivit legii de funcționare a ICR, conducerea operativă a Institutului este asigurată de un preşedinte, cu rang de ministru, ajutat de 2 vicepreşedinţi, cu rang de secretar de stat, numiţi şi revocaţi în/din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului permanent al Senatului, cu respectarea procedurilor prevăzute la art. 6alin. (3) -(5). Funcţia de vicepreşedinte al Institutului este incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid politic.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite